De ceva timp încoace mă tot roade gândul că fiecare pas pe care îl facem, fiecare decizie pe care o luăm, ne va influența viitorul, modul de a trăi, stilul în care gândim și practic, ne modelează viața.
De ceva timp încoace mă tot gândesc dacă tot acest capriciu, vis, efort, de a studia într-o altă țară, de a lucra undeva departe de ceea ce noi numim acasă, de a trăi într-un alt mediu și înconjurați de alte culturi, se merită... De ceva timp încoace realizez că deși eu , în stilul meu, evoluez, îmi croiesc noi oportunități și-mi deschid o multitudine de uși, pierd, pe de altă parte, momente probabil importante, memorabile, de neegalat.
După nici 3 săptămâni de lucrat la Vodafone, am fost întrebată dacă-mi place și dacă m-ar interesa să-mi prelungesc contractul. Recunosc, am rămas plăcut surprinsă. Înseamnă că în maniera mea ușor haotică, însă organizată în același timp, fac bine ceea ce fac și sunt pe drumul cel bun. Și da, recunosc, m-a gâdilat gândul să-mi prelungesc contractul pentru că abia acum încep să simt adevăratul gust de a lucra într-o companie multinațională, ce se regăsește pe al doilea loc, la nivel mondial vorbind, în care întâlnești o sumedenie de oameni din diverse țări, culturi, mentalități și îți poate oferi traiul de viață la care aspiri. N-am vorbit deloc până acum de experiența de la Vodafone, pentru că eu în primul rând a trebuit să înțeleg cum să o abordez, însă o voi face acum.
Prima mea zi a început pe data de 23.06.2016. N-am avut timp să am emoții pentru că cu o zi înainte am avut ultimul meu examen, apoi a trebuit să-mi fac bagajul și să mă îndrept spre Londra. La 2 dimineața m-am băgat la somn, iar la 6:30 eram în picioare, bându-mi cafeaua și pregătindu-mă să ajung la ora 9 la birou. Da, știu, diferența dintre 6:30 și 9 este de 2 ore și jumătate, timp în care probabil trebuia să mai dorm și să mă odihnesc cum trebuie, însă am preferat să-mi iau tot timpul din lume ca să mă aranjez și să arăt bine în prima mea zi de muncă; cu toții vrem să ne impresionăm șefii/colegii în primele zile, nu? Partea amuzantă este că deși eu mi-am ales cu atenție ținuta, machiajul, etc, șeful meu n-a reușit să ajungă la birou :) Cu o seară în urmă fusese o furtună îngrozitoare în Londra, iar multe stații de metrou au fost închise; drept urmare, la 8:30 am primit un mesaj în care mi s-a spus că mă va întâmpina o viitoare colegă și că-i pare foarte rău că nu poate fi acolo în prima mea zi.
După ce am trecut prin nebunia din metrou (dacă Bucureștiul vi se pare aglomerat dimineața, veniți în Londra să vedeți ce înseamnă cu adevărat aglomerația), m-am trezit în fața unei clădiri imense, din sticlă, înconjurată de oameni îmbrăcați la costum, cu figuri prietenoase, zâmbărețe, ce-mi urează bună dimineața. Le zâmbesc înapoi și mă îndrept către secretariat, de unde urma să mă preia Jennifer (noua mea colegă). Încercând să mă orientez în mulțimea de oameni ce era acolo, la un moment dat, cineva mă ia de mână și cu o voce caldă îmi spune:
- Hello! You must be Irina, I am Jennifer. Nice to meet you! Come on, let me show you around.
Și așa am ajuns la etajul 7. După ce am trecut prin toate procedurile de securitate, am intrat într-o cameră îngrozitor de mare, foarte colorată, luminată, plină cu birouri și cu aceiași oameni îmbrăcați la costum, cu figuri prietenoase și zâmbărețe. Toți erau la fel, mai puțin unul - pe care, culmea, lumea îl și numea the grumpy guy - și asta pe bună dreptate! La un moment dat, mi-a trebuit un cod anume ca să-mi accesez noul laptop și a trebuit să mă străduiesc să întrețin o conversație cu acest individ (un bărbat pe la vreo 40 de ani) Și da, când spun să mă străduiesc, chiar la asta mă refer! Pentru că discuția dintre mine și el a sunat cam așa:
- Hello! I am sorry to disturb you, I am new here. I wanted to ask you... is this the place where..
- No.
Scurt și la obiect.
- But you didn't let me finish.
- I know.
- Ok, but do you know someone who..
- No.
- Ok... hold on.
Am plecat... și m-am întors.
- Hello! I am sorry to disturb you, I am new here. My name is Irina, nice to meet you! (întinzându-i mâna)
Moment în care se uită foarte ciudat la mine și probabil mă consideră cea mai ciudată persoană pe care a întâlnit-o vreodată.
- Ok, look, I just need a code to access my laptop, that's it. If you cannot help me, then just please tell me who do I need to talk to.
Și în continuare se uita foarte ciudat la mine...
- Ooook... Have a nice day!
Și dau să plec; moment în care îmi spune:
- Bring your laptop, young lady.
Îmi rezolvă problema pe care o aveam și în timp ce-mi întinde laptopul îmi spune
- Don't go for the cappuccino, it's shit. Have a nice day! ... Și-mi zâmbește!
Îi mulțumesc, îi zâmbesc înapoi și trebuie să recunosc, mă simțeam de parcă avusesem o reușită - l-am determinat pe grumpy guy să nu mai fie grumpy!
În fine, back to the story.
În prima zi n-am avut prea mult de lucru, însă am cunoscut foarte multă lume nouă; printre care am cunoscut-o și pe Karen, o femeie blondă, cu ochi albaștrii, cu o atitudine și personalitate aparte, ce-ți inspiră genul de femeie serioasă, francă și independentă. Pe lângă asta, are și un simț al umorului bine dezvoltat și-mi pare genul de om sociabil, dacă știi cum să-l abordezi. Îmi amintește de mama, sinceră să fiu...
Mă rog, trecem peste. După cum spuneam, în prima zi n-am avut prea mult de lucru, însă după ce am început să mă acomodez cu oamenii, mediul, jobul, au început să apară responsabilitățile. Ușor, ușor, am început să mă ocup de diverse conferințe, prezentări, proiecte, apoi a trebuit să lucrez în diferite programe în care am avut de creat sisteme de IT, am participat la multe meeting-uri unde am ajutat la planificarea multor schimbări ce urmează să fie implementate în departamentul meu, iar acum, recent, mi s-a dat o altă listă cu task-uri, de care va trebui să mă ocup în paralel și care-mi oferă posibilitatea de a interacționa cu șefii mari din companie.
Momentan nu știu ce implică asta, urmează să aflu, dar sunt nerăbdătoare să văd ce mi s-a mai pregătit. În mod normal stau 8-9 ore la birou și nu prea am timp de pierdut, pentru că mereu e ceva de făcut, însă îmi place la nebunie asta pentru că timpul trece incredibil de repede și învăț în fiecare zi ceva nou!
Este o experiență foarte faină și în ciuda faptului că mă așteptam să pierd vremea mai mult, am rămas plăcut surprinsă să văd că mi se dau responsabilități și că acest internship este, de fapt, o cheie ce-mi deschide o nouă ușă. Salariul este mai mult decât decent, n-am de ce să mă plâng. Îmi permite să-mi plătesc chiria, să mă întrețin singură și chiar să mă duc și în concediu.
Pe de altă parte, orice lucru bun are și un aspect negativ. Sunt departe de casă, de familie, de prieteni, Facebook-ul mă bombardează cu postările oamenilor ce se distrează pe la mare, Snapchat-ul este plin cu filmulețe de la diverse evenimente, am lipsit de la multe aniversări importante, iar eu uneori mă gândesc dacă toată această experiență se merită.
