What if..

Playing games? You know I'm good at it.

Acting? My favorite!

Feelings hurt? Yeah, yours.

My question? What if I was never yours....? :)

Viata bate jocul.

Viata e parsiva. Ti-o trage fix atunci cand te astepti mai putin! Stiu asta si cred ca o simtim cu totii pe pielea noastra la un moment dat... Insa trebuie sa invatam sa trecem peste, cu zambetul pe buze.

Stiu, e greu, dar este de asemenea necesar!

Trebuie sa invatam sa zambim cand sunt nori intunecati afara si da sa ploua;

Trebuie sa invatam sa radem cand lumea mai are putin si se prabuseste;

Trebuie sa invatam sa privim partea plina a paharului;

Trebuie sa invatam sa multumim celor ce ne ajuta.

Sunt de parere ca suntem 65% de vina in drama pe care o traim.

35% ne-o face viata, restul depinde de noi; Prin modul in care percepem problema, prin modul in care o abordam si cum incercam sa o rezolvam.

De obicei avem tendinta de a vorbi cu cineva, pentru a ne ajuta, insa deseori ajungem sa ne descarcam in mod inconstient (probabil) pe acea persoana si evident ne certam si cu ea. Si brusc, problema s-a transformat intr-una de dubla dificultate.

Si ce e cel mai urat, e cand o facem cuiva de care chiar ne pasa. Ajungem sa ranim persoanele la care tinem. Din cauza tensiunii, nerviilor si a atitudinii noastre incontrolabile, imprastiem cuvinte negandite, anapoda si la voia sortii si asteptam sa fim intelesi si sprijiniti.

Viata nu e ca un joc. Nu e ca si cum ai avea un buton de "replay" daca o dai in bara sa incerci din nou. Da, ar fi frumos, dar din pacate nu exista. Intr-un joc iti risti una dintre cele 98993476932746... de vieti; In viata reala o data ce ai gresit, iti risti prietenia cu cineva, relatia, increderea, comunicarea cu cineva, s.a.m.d.

E adevarat, in viata fara risc nu poti sa treci. Insa acel risc trebuie intr-o oarecare masura, gandit.

E adevarat, in viata gresesti. Esti om, e normal. Insa de cate ori v-ati gandit inainte de a face ceva, daca e o greseala sau nu? Daca veti rani pe cineva sau nu?

Si este de asemenea adevarat ca uitam sa spunem "imi pare rau..."

Teoretic da, practic nu.

Stii ce-am observat? Obisnuiam sa fim mai atenti unul cu altul, mai grijulii. Si cand zic "grijulii" nu ma refer la posesivi, ci la minimul acela de atentie la ce spunem, cum o spunem, ca sa nu ranim.Acum suntem indiferenti, sau cel putin asta simt eu. Aruncam cu cuvinte in stanga si in dreapta, doar de dragul de a ne hrani orgoliul si sa aratam ca putem.

Uitam sa fim sinceri, sa avem incredere unul in altul, uitam sa aratam afectiune. Asteptam ca celalalt sa faca un pas in fata, in schimb noi nu facem nimic in privinta asta. Suntem niste gelosi si orgoliosi incurabili, insa noi nici macar nu incercam sa mai aplanam din aceste"boli".

Ne-am schimbat. Cumva, candva, ne-am schimbat.

Insa aceasta schimbare nu stiu daca e tocmai buna. Si probabil ca aceasta schimbare e un semn de intrebare, ce trebuie gandit. Risti sa pierzi "ceva" ce teoretic da, practic nu, nici macar nu l-ai avut... Dar stii cum se zice; Realizezi ca n-ai apreciat suficient de mult ce ai langa tine, in momentul in care nu il mai ai. Succes! :)