Playing games? You know I'm good at it.
Acting? My favorite!
Feelings hurt? Yeah, yours.
My question? What if I was never yours....? :)
joi, 30 decembrie 2010
joi, 9 decembrie 2010
Viata bate jocul.
Viata e parsiva. Ti-o trage fix atunci cand te astepti mai putin! Stiu asta si cred ca o simtim cu totii pe pielea noastra la un moment dat... Insa trebuie sa invatam sa trecem peste, cu zambetul pe buze.
Stiu, e greu, dar este de asemenea necesar!
Trebuie sa invatam sa zambim cand sunt nori intunecati afara si da sa ploua;
Trebuie sa invatam sa radem cand lumea mai are putin si se prabuseste;
Trebuie sa invatam sa privim partea plina a paharului;
Trebuie sa invatam sa multumim celor ce ne ajuta.
Sunt de parere ca suntem 65% de vina in drama pe care o traim.
35% ne-o face viata, restul depinde de noi; Prin modul in care percepem problema, prin modul in care o abordam si cum incercam sa o rezolvam.
De obicei avem tendinta de a vorbi cu cineva, pentru a ne ajuta, insa deseori ajungem sa ne descarcam in mod inconstient (probabil) pe acea persoana si evident ne certam si cu ea. Si brusc, problema s-a transformat intr-una de dubla dificultate.
Si ce e cel mai urat, e cand o facem cuiva de care chiar ne pasa. Ajungem sa ranim persoanele la care tinem. Din cauza tensiunii, nerviilor si a atitudinii noastre incontrolabile, imprastiem cuvinte negandite, anapoda si la voia sortii si asteptam sa fim intelesi si sprijiniti.
Viata nu e ca un joc. Nu e ca si cum ai avea un buton de "replay" daca o dai in bara sa incerci din nou. Da, ar fi frumos, dar din pacate nu exista. Intr-un joc iti risti una dintre cele 98993476932746... de vieti; In viata reala o data ce ai gresit, iti risti prietenia cu cineva, relatia, increderea, comunicarea cu cineva, s.a.m.d.
E adevarat, in viata fara risc nu poti sa treci. Insa acel risc trebuie intr-o oarecare masura, gandit.
E adevarat, in viata gresesti. Esti om, e normal. Insa de cate ori v-ati gandit inainte de a face ceva, daca e o greseala sau nu? Daca veti rani pe cineva sau nu?
Si este de asemenea adevarat ca uitam sa spunem "imi pare rau..."
miercuri, 1 decembrie 2010
Teoretic da, practic nu.
Stii ce-am observat? Obisnuiam sa fim mai atenti unul cu altul, mai grijulii. Si cand zic "grijulii" nu ma refer la posesivi, ci la minimul acela de atentie la ce spunem, cum o spunem, ca sa nu ranim.Acum suntem indiferenti, sau cel putin asta simt eu. Aruncam cu cuvinte in stanga si in dreapta, doar de dragul de a ne hrani orgoliul si sa aratam ca putem.
Uitam sa fim sinceri, sa avem incredere unul in altul, uitam sa aratam afectiune. Asteptam ca celalalt sa faca un pas in fata, in schimb noi nu facem nimic in privinta asta. Suntem niste gelosi si orgoliosi incurabili, insa noi nici macar nu incercam sa mai aplanam din aceste"boli".
Ne-am schimbat. Cumva, candva, ne-am schimbat.
Insa aceasta schimbare nu stiu daca e tocmai buna. Si probabil ca aceasta schimbare e un semn de intrebare, ce trebuie gandit. Risti sa pierzi "ceva" ce teoretic da, practic nu, nici macar nu l-ai avut... Dar stii cum se zice; Realizezi ca n-ai apreciat suficient de mult ce ai langa tine, in momentul in care nu il mai ai. Succes! :)
joi, 18 noiembrie 2010
Ordine in ganduri
Astazi am avut o cearta destul de aprinsa cu Tudor si din punctul lui de vedere, una cu rost si semnificatie. Dupa parerea mea, cred ca ne era prea dor unul de celalalt si nu stiam cum sa schimbam mai multe vorbe si de ce nu, sa ne hranim sufletul si orgoliul cu niste cuvinte dulci; pentru ca asa se termina certurile in general la noi :) De fiecare data terminam recunoscand ca tinem unul la celalalt si ca suntem niste fraieri ca ne-am certat dintr-o prostie.
Pentru ca pana la urma, cred ca asta ne e si problema. Nu prea mai comunicam. Lasand la o parte faptul ca mai nou vorbim aproape o singura data pe zi si, si atunci ne purtam ca doi oameni plictisiti de viata (pana si batranii care stau zilnic in casa, au mai multe de povestit decat avem noi), nu ne mai hranim sufletul vorbim despre... noi :)
Pentru ca atunci cand vorbim despre relatia noastra, scanteia aceea reapare!
Dorinta aceea nebuna de a vorbi unul cu celalalt la nesfarsit, de nu-ti mai vine sa inchizi telefonul ptr. ca vrei sa-i auzi vocea ce te doreste, ce te alinta...acea dorinta, reinvie!
Si te culci cu un zambet nebunesc de larg, cu gandul la cat de norocoasa/norocos esti ca traiesti astfel de clipe. E un sentiment incredibil !
Insa asta s-a intamplat o vreme...
Aveam momente in care imi vine sa-mi iau avant, sa-mi agat corpul de al tau si sa nu te mai las sa pleci; sa te sarut usor, privindu-te adanc in ochi, schitand un zambet pe fata si sa-ti spun cat de mult ador felul in care te porti cu mine si cum imi vorbesti, insa aceste clipe devin din ce in ce mai rare.
Acum mai nou ne spunem "mi-e dor de tine" ca un "Ah, stai s-o zic si pe asta..", pe ultima suta de metrii, cand dam sa inchidem.
Acum mai nou, te simti obligat sa-mi dai un sms? Nu o mai faci din placere; acum e o obligatie.
Nu stiu, te intreb. Dar dupa mesajul tau de astazi, asta mi-ai dat de inteles.
Esti un orgolios, si stiu asta. Tocmai de aceea nu m-am pus la mintea ta in seara aceasta si am preferat sa raman calma, pentru ca nu ar fi dus niciunde decat la o posibila despartire...
Insa trebuie sa intelegi ca vreau sa-mi vorbesti. Sa-mi spui ce nu iti convine si de ce. Nu vreau sa imi dau eu seama ce nu iti place, pentru ca privesc lucrurile diferit si e posibil sa le interpretez altfel decat trebuie. E posibil sa gresesc, nu stiu, dar nu voi afla asta niciodata daca tu nu vei avea curajul si probabil interesul necesar, pentru a mi te deschide.
Nu sunt perfecta si nici nu-mi doresc- as ademenii prea multi baieti in jurul meu :)
Gresesc, sunt orgolioasa si ranesc si sunt constienta de lucru asta.... Insa sunt de parere ca in ultima perioada am incercat sa ma schimb cumva. Sa ma port altfel, sa-ti vorbesc altfel, sa fiu altfel, ca sa fie totul ok. Am incercat, precum m-ai si rugat, sa ma deschid.
Intr-adevar, n-am facut-o in totalitate, mai am nevoie de timp si putin ajutor din partea ta n-ar strica :)
Asa ca mai bine ne-am lasa orgoliul deoparte si am coopera amandoi pentru ca din cate stiu eu o relatie este formata din 2, nu din unul. Daca ai de gand sa stai pe loc si sa nu faci niciun pas in fata, ok, go ahead! Insa nu cred ca e cea mai buna solutie :)
sâmbătă, 6 noiembrie 2010
Autobiografia mea :)
la -1 zi: mama se ingrijora ca am intarziat deja aproape 2 saptamani
la 6 luni: nu puteam sa adorm fara muzica pe fundal
la 5 ani: dansam de zor :)
la 6 ani: m-am pupat pentru prima oara
la 7 ani: credeam ca la scoala o sa incep din clasa I sa studiez chimia, fizica si biologia. Pe atunci imi placea chimia, nestiind ce e aia. Acum mi-am schimbat "inclinatia" :)
la 8-9 ani: am avut prima mea "dragoste"
la 12 ani: am fost data afara de 5 ori intr-o zi din Mall pentru ca nu detineam un buletin :))
la 13 ani: am tras primul fum de tigara si am inceput sa plang a doua zi :)
la 14 ani: eram foarte mandra de faptul ca am buletin si ca acum cei de la mall, nu ma vor mai putea da afara
in prezent: am o relatie de aproape 2 luni si astept varsta de 16! :p
Te las sa ma cunosti...
Principala trasatura a caracterului meu: Foarte sociabila
Calitatea pe care o prefer la un barbat: Sinceritatea
Calitatea pe care o prefer la o femeie: Curajul
Ce apreciez cel mai mult la prietenii mei: Faptul ca-mi sunt alaturi atunci cand mi-e greu.
Principalul meu defect: Foarte orgolioasa
Ocupatia mea preferata: Sa dansez/sa scriu
Visul meu de fericire: Sa ajung cat mai sus.
Care ar fi cea mai mare nefericire a mea: Sa o dau in bara.
Ce-ati vrea sa fiti? O pasare.
Tara în care-as vrea sa traiesc: Germania/Anglia
Culoarea preferata: Mov.
Floarea preferata: Trandafirul.
Pasarea preferata: Vultur.
Eroul meu preferat: N-am.
Eroina mea preferata: N-am.
Bautura si mancarea preferate: Bautura : Vinul si mancare preferata : Salata Caesar/Bulgareasca
Numele preferat: Luca si Claudia/Cosmina
Ce detest cel mai mult: Insistenta si minciuna
Fapta militara pe care-o admir cel mai mult: Obtinerea victoriei.
Darul natural pe care-as vrea sa-l am: Sa citesc gandurile oamenilor.
Cum as vrea sa mor: N-as vrea.
Starea de spirit actuala: Confuza
Greseli care-mi inspira cea mai multa indulgenta: Habar n-am.
Deviza mea:
1.Never regret. If it's good, it's wonderful. If it's bad, it's experience
2.A girl can wait for the right man to come along but in the meantime she can have a wonderful time playing with all the wrong ones
3.Always act like you're wearing an invisible crown
sâmbătă, 7 august 2010
Grija la migdale !
M-am trezit brusc din somn, cu ambulanta la poarta. M-am speriat. Nu intelegeam, nu stiam ce se intampla!
Fratele meu a intrat la mine in camera spunandu-mi sa ma trezesc, sa il ajut ca i s-a facut mamei rau..
Pe moment nu am realizat, eram prea somnoroasa ca sa imi dau seama ca persoana la care tin cel mai mult...are nevoie de mine.
M-am ridicat din pat si am mers incet pana jos.
Pe parcursul acestui mic 'traseu' , am inceput sa percep informatiile ce veneau si am inteles ceva de un lesin. Ma asteptam sa o vad pe un scaun, cu o mana in ghips (eventual) de la cazatura pe care a luat-o ca fraiera si sa imi zica:
- Uite ce am facut ! urmat de un ras ironic si sanatos.
In schimb, o vad de la distanta intinsa pe canapea, palida la fata, cu niste tuburi bagate in vene, avand o compresa pe frunte, tremurand usor, vorbind lent si foarte incet, aproape fara glas, cu doctori, asistenti si prieteni in jurul ei...panicati !
Nu vreau si nu pot sa exprim sentimentul ce m-a cuprins in acel moment !
Brusc am inteles ce se petrece, sau nu..n-am inteles, dar am vazut si mi-a fost de ajuns!
Nu am putut sta acolo,privind-o in acea stare stiind ca nu pot face nimic s-o ajut, asa ca am fugit.
Am tulit-o repede intr-o baie, sa-mi sterg lacrimile si sa ma calmez caci respiratia mea devea din ce in ce mai greoaie si ultimul lucru de care era nevoie atunci, era un lesin din partea mea :)
Am intrat la ea in camera, incercand sa ii fac un mic bagajel pentru spital.
Nu ma puteam concentra, nu stiam ce sa ii pun in sacosa, nu puteam accepta faptul ca s-a intamplat asa ceva!
Mintea-mi era in alta parte si ma gandeam la tot felul de prostii precum...moartea ei.
In acel moment am fost invaluita de un fior ingrozitor. Imi imaginam viata fara ea.
Intrasem deja in transa, privind in gol, cu ochii inlacrimati, pana cand am spus NU! ASA CEVA NU SE V-A INTAMPLA! E IMPOSIBIL !
Si am revenit la ea in camera, in fata dulapului ei, cu ceva haine in mana...
Am incercat sa ma grabesc si i-am pus ce am crezut eu ca ii va trebui si am ramas acolo, in camera. Nu am vrut s-o vad, sa merg cu ea, sa vad doctorii, ambulanta sau orice altceva ce mi-ar putea reaminti ce traiesc!
Auzind portile, mi-am dat seama ca a plecat si am reusit sa ies afara.
Nu mi-am putut lua mintea de la ce vazusem, de la ce se intamplase...si simteam oarecum o vina. Imi reprosam incontinuu ca daca eu nu dormeam, probabil nu s-ar fi intamplat asta. Probabil as fi reusit sa o ajut, sa-i fiu alaturi, sa nu se ajunga unde s-a ajuns...
Aflasem intre timp ca a avut un soc anafilactic. Mancase niste migdale (ce probabil erau stropite cu ceva) si a facut o alergie..urata!
Nestiind in ce stadiu e, am tras aer adanc in piept si m-am dus dupa ea, la spital.
Acolo am petrecut cca. 3 ore printre bolnavi, raniti, doctori si un posibil decedat...
Ce pot spune? Mereu mi-am dorit asemenea imprejurari !
Intr-un final am reusit si eu s-o vad, sa stau 2 minute cu ea. Isi revenise, era mult mai bine. Ii revenise culoarea in obraji, glasul...se simtea mai bine! Si eu deasemenea...
A fost o experienta oribila. Nu mai vreau sa trec prin asa ceva niciodata si sa va pazeasca Dumnezeu sa treceti prin asemenea stari...
Oricum, pot spune ca din acea zi am realizat ca oricat de puternic ai fi chiar si un mic chichit te poate dobori foarte usor!
Fratele meu a intrat la mine in camera spunandu-mi sa ma trezesc, sa il ajut ca i s-a facut mamei rau..
Pe moment nu am realizat, eram prea somnoroasa ca sa imi dau seama ca persoana la care tin cel mai mult...are nevoie de mine.
M-am ridicat din pat si am mers incet pana jos.
Pe parcursul acestui mic 'traseu' , am inceput sa percep informatiile ce veneau si am inteles ceva de un lesin. Ma asteptam sa o vad pe un scaun, cu o mana in ghips (eventual) de la cazatura pe care a luat-o ca fraiera si sa imi zica:
- Uite ce am facut ! urmat de un ras ironic si sanatos.
In schimb, o vad de la distanta intinsa pe canapea, palida la fata, cu niste tuburi bagate in vene, avand o compresa pe frunte, tremurand usor, vorbind lent si foarte incet, aproape fara glas, cu doctori, asistenti si prieteni in jurul ei...panicati !
Nu vreau si nu pot sa exprim sentimentul ce m-a cuprins in acel moment !
Brusc am inteles ce se petrece, sau nu..n-am inteles, dar am vazut si mi-a fost de ajuns!
Nu am putut sta acolo,privind-o in acea stare stiind ca nu pot face nimic s-o ajut, asa ca am fugit.
Am tulit-o repede intr-o baie, sa-mi sterg lacrimile si sa ma calmez caci respiratia mea devea din ce in ce mai greoaie si ultimul lucru de care era nevoie atunci, era un lesin din partea mea :)
Am intrat la ea in camera, incercand sa ii fac un mic bagajel pentru spital.
Nu ma puteam concentra, nu stiam ce sa ii pun in sacosa, nu puteam accepta faptul ca s-a intamplat asa ceva!
Mintea-mi era in alta parte si ma gandeam la tot felul de prostii precum...moartea ei.
In acel moment am fost invaluita de un fior ingrozitor. Imi imaginam viata fara ea.
Intrasem deja in transa, privind in gol, cu ochii inlacrimati, pana cand am spus NU! ASA CEVA NU SE V-A INTAMPLA! E IMPOSIBIL !
Si am revenit la ea in camera, in fata dulapului ei, cu ceva haine in mana...
Am incercat sa ma grabesc si i-am pus ce am crezut eu ca ii va trebui si am ramas acolo, in camera. Nu am vrut s-o vad, sa merg cu ea, sa vad doctorii, ambulanta sau orice altceva ce mi-ar putea reaminti ce traiesc!
Auzind portile, mi-am dat seama ca a plecat si am reusit sa ies afara.
Nu mi-am putut lua mintea de la ce vazusem, de la ce se intamplase...si simteam oarecum o vina. Imi reprosam incontinuu ca daca eu nu dormeam, probabil nu s-ar fi intamplat asta. Probabil as fi reusit sa o ajut, sa-i fiu alaturi, sa nu se ajunga unde s-a ajuns...
Aflasem intre timp ca a avut un soc anafilactic. Mancase niste migdale (ce probabil erau stropite cu ceva) si a facut o alergie..urata!
Nestiind in ce stadiu e, am tras aer adanc in piept si m-am dus dupa ea, la spital.
Acolo am petrecut cca. 3 ore printre bolnavi, raniti, doctori si un posibil decedat...
Ce pot spune? Mereu mi-am dorit asemenea imprejurari !
Intr-un final am reusit si eu s-o vad, sa stau 2 minute cu ea. Isi revenise, era mult mai bine. Ii revenise culoarea in obraji, glasul...se simtea mai bine! Si eu deasemenea...
A fost o experienta oribila. Nu mai vreau sa trec prin asa ceva niciodata si sa va pazeasca Dumnezeu sa treceti prin asemenea stari...
Oricum, pot spune ca din acea zi am realizat ca oricat de puternic ai fi chiar si un mic chichit te poate dobori foarte usor!
miercuri, 21 iulie 2010
Pustiul de vizavi...
Taci, te rog. Nu mai incerca sa cauti scuze.
Da, merit o explicatie! Dar... nu vreau s-o aud, nu vreau s-o stiu. Nu simt nevoia.
Vreau sa te pastrez ca pe o amintire frumoasa, ce s-a terminat fara sa-mi dau seama, in fata unui rasarit de soare, pe o plaja pustie, tinandu-ne strans de mana. Vreau sa uit ce s-a intamplat azi si sa raman cu amintirea zambetului tau si a ochilor tai absolut superbi de ieri ! Vreau ca atunci cand trec prin fata acestui loc, sa pot zambi. Vreau sa nu regret. Vreau sa mai pot resimti acele batai usor accelerate ale inimii atunci cand treci pe langa mine. Vreau sa mai am acele momente in care sa nu-mi gasesc cuvintele complicate si arzatoare din cauza privirii tale inecatoare. Vreau ca atunci cand stau in autobuz cu castile in urechi, ascultand muzica, sa ma pot gandi la tine si un zambet nevinovat sa se schiteze pe fata mea.
Stiam de la inceput in ce am intrat, cum va continua si cum se va termina, dar am riscat ~ ti-am jucat jocul.
Probabil am sperat ca o sa fie altfel, ca o sa FII altfel!
Probabil am sperat ca te deosebesti putin fata de restul. M-am inselat.
Pacat, ti-ai pierdut din farmec...
Ai grija de tine, pustiule!
Te sarut.
Da, merit o explicatie! Dar... nu vreau s-o aud, nu vreau s-o stiu. Nu simt nevoia.
Vreau sa te pastrez ca pe o amintire frumoasa, ce s-a terminat fara sa-mi dau seama, in fata unui rasarit de soare, pe o plaja pustie, tinandu-ne strans de mana. Vreau sa uit ce s-a intamplat azi si sa raman cu amintirea zambetului tau si a ochilor tai absolut superbi de ieri ! Vreau ca atunci cand trec prin fata acestui loc, sa pot zambi. Vreau sa nu regret. Vreau sa mai pot resimti acele batai usor accelerate ale inimii atunci cand treci pe langa mine. Vreau sa mai am acele momente in care sa nu-mi gasesc cuvintele complicate si arzatoare din cauza privirii tale inecatoare. Vreau ca atunci cand stau in autobuz cu castile in urechi, ascultand muzica, sa ma pot gandi la tine si un zambet nevinovat sa se schiteze pe fata mea.
Stiam de la inceput in ce am intrat, cum va continua si cum se va termina, dar am riscat ~ ti-am jucat jocul.
Probabil am sperat ca o sa fie altfel, ca o sa FII altfel!
Probabil am sperat ca te deosebesti putin fata de restul. M-am inselat.
Pacat, ti-ai pierdut din farmec...
Ai grija de tine, pustiule!
Te sarut.
duminică, 6 iunie 2010
Iubeste-ma daca indraznesti
Ea: Esti sigur?
El: As avea vreun motiv sa nu fiu sigur?
Ea: Nu stiu. Tu decizi asta.. Sunt o fire foarte dificila. Imprevizibila, pot spune…
Indrazneata, impunatoare, pretentioasa, incapatanata, orgolioasa, usor geloasa si posesiva… parsiva. Desteapta, ambitioasa, cu potential, carismatica, petrecareata, sociabila, cu o imaginatie usor perversa, insa nu deranjatoare. Stiu sa fiu o foarte buna prietena, un bun ascultator si sfatuitor. Stiu sa fiu draguta, simpatica, politicoasa, iubitoare, de incredere, stiu sa ajut, sa iert, sa fiu acolo atunci cand ai nevoie de mine…insa stiu sa fiu si sarcastica, rea...
Pot fi matura, dar si copilaroasa; poate chiar naiva uneori si foarte visatoare!
Am momente in care vreau sa fiu singura, altele in care te vreau mereu langa mine.
Imi place sa fiu in centrul atentiei, apreciata, respectata, rasfatata; imi place sa ma simt iubita, dorita… Sunt o fire destul de sensibila, dar nu arat asta..deci ai grija ce zici!
Imi place sa beau cafea cu lapte si cu 2 bucatele de ciocolata neagra alaturi, in zilele insorite.
Imi place sa stau intinsa pe o saltea, in piscina si sa privesc cerul intunecat, fulgerele ce se zbat si sa simt stropii de apa ce-mi ating pielea.
Si totusi...am un optimism in mine de nedescris – iar atunci cand nu dau dovada de el, inseamna ca am patit ceva (asta asa ca un ‘hint’ pe viitor)
Sunt sincera si spun ceea ce nu-mi convine in fata, insa atunci cand cineva ma enerveaza foarte tare, tac si actionez pe la spate. Urat din partea mea, stiu…
Stiu sa iert, insa nu stiu sa uit. Stiu sa iubesc, insa nu stiu sa urasc.
Tin enorm de mult la prietenii apropiati, familie si la amintiri. Pastrez cate ceva din fiecare etapa a vietii mele. Daca incerci sa-mi arunci ceva din ‘amintirile’ mele, te poti considera deja mort !
Deeci..da! Iubeste-ma daca indraznesti :)
luni, 10 mai 2010
Este vorba doar de cateva clickuri :)
Dati un click pe linkul de mai jos si votati-o pe Raphaela Lei !De ce?
Take a look si va veti convinge singuri :)
http://miss.galabalurilor.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=330:cosbuc&catid=54:miss&Itemid=121
Multumesc!
duminică, 21 martie 2010
Acolo, in mijlocul strazii, in plina ploaie..
Era o banala seara de vineri, sau cel putin asa credeam eu. Cerul era usor innorat, iar eu ma pregateam sa traversez strada. Imi aprind tigara, trag un fum, ma uit in stanga, in dreapta..drum liber. Fac primul pas, pe al doilea, si tigara imi cade din mana.
Ochii mei sunt fixati spre tine. Te privesc atenta.
Acelasi par usor carliontat, acelasi zambet strengar, aceeasi privire vicleana, acelasi mers barbatesc...aparent, acelasi caracter. Parca ai mai crescut acum. Hmm, cat timp a trecut?
Un an?
Incontrolabil, zambesc si iti fac usor cu mana. Alergi spre mine si ma iei in brate.
- Ce faci maaai?! Doamne! Cat a trecut de cand nu te-am mai vazut?! Ce ai mai facut?
Ma intrebi tu foarte entuziasmat.
Eu, cu lacrimi de fericire in ochi, incep sa-ti povestesc despre toate momentele frumoase, urate, la care tu nu mai participasei in ultima perioada.
Acolo, in mijlocul strazii, in plina ploaie, noi stateam si povesteam...ca pe vremuri!
Evident, acea reactie a fost doar in imaginatia mea.. Cel putin asa-mi doream sa se fi intamplat.
Cum s-a desfasurat momentul acela, in realitate?
Da, am zambit si ti-am facut cu mana. Ce ai facut?
Simplu. M-ai vazut si te-ai indreptat domol spre mine... Mi-ai spus un 'buna' cu jumatate de gura, iar eu ti-am raspuns la fel.
Era clar - nu mai era ca inainte. Ne pierise farmecul, scanteia ce facea lucrurile sa vibreze. Disparuse magia prieteniei noastre. Acum totul era monoton,rece. Purtam conversatii de 2 oameni plictisiti si, si acelea pret de 5-10 minute...
- Mirosi a tigara. Fumezi? M-ai intrebat tu usor scarbit
- Pai...cam da. Avand in vedere ca in ultima perioada nu a mai existat acel "cineva" sa aiba grija de mine si sa ma invete sa zic NU, atunci cand e de zis..
- Aha. Mda, vezi ca nu iti face bine fumatul. Iti strica tenul.
- Multumesc de sfat. Si un zambet ironic se aseaza pe fata mea..
- Da, n-ai pentru ce. Pai bine atunci, hai ca eu plec. Ne mai auzim. Ai grija de tine...
- Da, si tu...
Intorcandu-si spatele si indepartandu-se de mine usor, imaginea mi se incetoseaza, ochii mi se scufunda in lacrimi si mintea o ia razna.
Acolo, in mijlocul strazii, in plina ploaie, ma asez pe jos si las amintirile sa-si spuna cuvantul.
Unde a disparut acel baiat grijuliu, simpatic si amuzant?
Cand s-a evaporat sentimentul de incredere, de prietenie?
De ce?
- Stai!
El se intoarce cu jumatate de corp si asteapta sa continui.
- Ce s-a intamplat cu noi? De ce am pierdut legatura? Nu stiu cum sa iti explic, cum sa ma exprim, dar imi este dor de noptile pierdute la telefon cu tine, vorbind despre... tot!
Imi este dor sa stiu ca te am acolo, undeva.. Imi este dor sa stiu ca pot conta pe tine, oricand, oriunde!
El tacu.
- Stiu ca acel baiat ce avea grija de mine, ce ma suna si vorbeam la telefon cu el pana adormeam, ce venea la mine sa-l sfatuiesc, sa-l ajut... ce imi punea mereu un zambet pe fata, mai este acolo! Nu stiu cum privesti tu lucrurile, nu te mai cunosc.. Nu mai stiu ce gandesti.. Dar stii ce?
Atunci cand acea varianta (despre care am vorbit mai sus) a baiatului ce sta chiar in fata mea, reapare...spune-i sa ma sune! Pana atunci, o viata frumoasa in continuare.
Intorc spatele si plec.
Imi suna telefonul
- Alo? raspund eu
- Ce zici de un suc maine?
Ma intorc, il privesc si ii zambesc. A inteles mesajul. Inchid telefonul si imi continui drumul spre casa.
Ochii mei sunt fixati spre tine. Te privesc atenta.
Acelasi par usor carliontat, acelasi zambet strengar, aceeasi privire vicleana, acelasi mers barbatesc...aparent, acelasi caracter. Parca ai mai crescut acum. Hmm, cat timp a trecut?
Un an?
Incontrolabil, zambesc si iti fac usor cu mana. Alergi spre mine si ma iei in brate.
- Ce faci maaai?! Doamne! Cat a trecut de cand nu te-am mai vazut?! Ce ai mai facut?
Ma intrebi tu foarte entuziasmat.
Eu, cu lacrimi de fericire in ochi, incep sa-ti povestesc despre toate momentele frumoase, urate, la care tu nu mai participasei in ultima perioada.
Acolo, in mijlocul strazii, in plina ploaie, noi stateam si povesteam...ca pe vremuri!
Evident, acea reactie a fost doar in imaginatia mea.. Cel putin asa-mi doream sa se fi intamplat.
Cum s-a desfasurat momentul acela, in realitate?
Da, am zambit si ti-am facut cu mana. Ce ai facut?
Simplu. M-ai vazut si te-ai indreptat domol spre mine... Mi-ai spus un 'buna' cu jumatate de gura, iar eu ti-am raspuns la fel.
Era clar - nu mai era ca inainte. Ne pierise farmecul, scanteia ce facea lucrurile sa vibreze. Disparuse magia prieteniei noastre. Acum totul era monoton,rece. Purtam conversatii de 2 oameni plictisiti si, si acelea pret de 5-10 minute...
- Mirosi a tigara. Fumezi? M-ai intrebat tu usor scarbit
- Pai...cam da. Avand in vedere ca in ultima perioada nu a mai existat acel "cineva" sa aiba grija de mine si sa ma invete sa zic NU, atunci cand e de zis..
- Aha. Mda, vezi ca nu iti face bine fumatul. Iti strica tenul.
- Multumesc de sfat. Si un zambet ironic se aseaza pe fata mea..
- Da, n-ai pentru ce. Pai bine atunci, hai ca eu plec. Ne mai auzim. Ai grija de tine...
- Da, si tu...
Intorcandu-si spatele si indepartandu-se de mine usor, imaginea mi se incetoseaza, ochii mi se scufunda in lacrimi si mintea o ia razna.
Acolo, in mijlocul strazii, in plina ploaie, ma asez pe jos si las amintirile sa-si spuna cuvantul.
Unde a disparut acel baiat grijuliu, simpatic si amuzant?
Cand s-a evaporat sentimentul de incredere, de prietenie?
De ce?
- Stai!
El se intoarce cu jumatate de corp si asteapta sa continui.
- Ce s-a intamplat cu noi? De ce am pierdut legatura? Nu stiu cum sa iti explic, cum sa ma exprim, dar imi este dor de noptile pierdute la telefon cu tine, vorbind despre... tot!
Imi este dor sa stiu ca te am acolo, undeva.. Imi este dor sa stiu ca pot conta pe tine, oricand, oriunde!
El tacu.
- Stiu ca acel baiat ce avea grija de mine, ce ma suna si vorbeam la telefon cu el pana adormeam, ce venea la mine sa-l sfatuiesc, sa-l ajut... ce imi punea mereu un zambet pe fata, mai este acolo! Nu stiu cum privesti tu lucrurile, nu te mai cunosc.. Nu mai stiu ce gandesti.. Dar stii ce?
Atunci cand acea varianta (despre care am vorbit mai sus) a baiatului ce sta chiar in fata mea, reapare...spune-i sa ma sune! Pana atunci, o viata frumoasa in continuare.
Intorc spatele si plec.
Imi suna telefonul
- Alo? raspund eu
- Ce zici de un suc maine?
Ma intorc, il privesc si ii zambesc. A inteles mesajul. Inchid telefonul si imi continui drumul spre casa.
marți, 16 februarie 2010
Revederea
Este ora 11:30. Ma aflu in fata unei cafenele la care merg destul de des. Eleganta, sofisticata, pretentioasa... genul de cafenea ce ma defineste. :)
Nu astept prea mult si intru. Cunoscand deja chelnerii, aveam masa deja rezervata - la etaj, langa geam, cu priveliste spre o zona placuta mie, cafeaua era deja pregatita, revistele la fel. Dimineata aceasta avea sa fie diferita... De ce?
Deoarece in aceasta dimineata, nu urma sa-mi beau cafeaua singura.
Nu,nu am amant! Este vorba despre niste foarte bune prietene, vechi, dar cu care am pastrat legatura intr-o oare care masura. Le invitasem cu cateva zile inainte, la o cafea, sa mai povestim, sa radem, sa barfim, sa fie ca pe vremuri..
Dintre noi toate, cele mai punctuale erau Victoria Borziac si Ioana Savu, dar de data aceasta a fost altfel...
De la departare vad o silueta venind spre mine. Nu puteam sa nu observ geantaLouis Vuitton de un rosu aprins, ce aproape ca sclipea.
- Asta e Claudia! Mi-am spus in gand.Si intr-adevar, ea era!
Claudia... Claudia Radu este o persoana foarte simpatica, insa trebuie sa stii cum sa o iei ca sa intrii pe lista ei alba. Poate fi o prietena foarte buna, dar si o dusmanca si mai buna! Este alaturi de tine atunci cand ai nevoie si te sprijina in aproape orice :) Cuvantul potrivit ce o descrie? Dificila.
- Irina!!! De cand nu te-am mai vazut!Imbratisarea de urs si lacrimile nu puteau sa lipseasca.
Claudia s-a asezat pe canapea, langa mine, isi scoate tigarile, bricheta, aprinde tigara, trage un fum si ma priveste zambind... ca pe vremuri!Incepem sa povestim si aflu ca este deja casatorita (cu Alex Marza, prietenul ei din clasa a 7a, de care s-a despartit ptr cativa ani, iar apoi s-au intalnit din greseala intr-un magazin si au redescoperit ce inseamna dragostea). Are un copil (adoptat), o fetita mai exact cu care s-a laudat in fiecare secunda. Isi doreste un copil, al ei, insa nu este pregatita. Femeie de business, cu o firma a ei proprie, cu o familie bine structurata, o casa, are parte de tot luxul din lume.. ce altceva si-ar mai putea dori ?
Un singur viciu avea... faptul ca fuma.Intrase in vraja tigarilor de prin clasele de gimnaziu pana cand intr-o zi mi-a spus :
- Gata! Ma las de fumat!....Nu,nu s-a lasat.
Si tot vorbind cu Claudia, mai apare o invitata! Victoria Borziac!Cu Victoria tinusem legatura, stiam care mai e viata ei, cum o duce si cu cine. In prezent avea un iubit de care nu stia cum sa scape. Era genul de tip simpatic, muncitor, care o iubea, insa foarte irascibil si imprevizibil. Parerea mea? Greu de suportat! In fine, daca ei i-a placut si a facut-o fericita, bravo lui deoarece Victoria Borziac nu se lasa usor de impresionat. Are un orgoliu foarte mare si putine persoane reusesc sa o faca sa isi lase garda jos. Nu lasa pe oricine in viata ei si in inima ei. Nu este un lucru rau, e un simplu instinct de aparare. E firesc. Oricum, motivul pentru care vroia sa scape de el? Banal.Femeia = masina de mancat bani... barbatul = masina de facut bani ! Iar cand barbatul nu isi mai indeplineste una dintre sarcinile lui (si probabil ptr multe femei, cea mai importanta sarcina) BUF! Dispare scanteia..
De cand o stiu pe Victoria, a avut aceeasi problema: pe ce sa cheltui banii?
De fiecare data cand mergea la cumparaturi, daca nu-si cheltuia toti banii pe prostii , insemna ca avea febra, ca era bolnava! De aceea am existat EU in viata ei! Mereu am mers cu ea si i-am dat peste mana cand punea mana pe o tampenie scumpa.
Acum, sa nu intelegeti gresit! Victoria nu este genul de persoana pe interes. Chiar l-a iubit si probabil inca il mai iubeste , insa lasand banii la o parte, au avut o relatie de lunga durata, plictisitoare. Nu faceau nimic diferit. Monotonie totala. De aceea trebuia sa puna STOP.
Lasandu-le pe cele doua sa-si asculte povestile, primesc un telefon.
"Melisa Calinescu is calling"
- Alo?
- Alo? Irina David?
- Da :) Buna Melisa, ce faci?
- A! Bine! Uite am ajuns, unde esti?
- Urca sus, la etaj pe stanga.
Trebuie sa recunosc ca a durat ceva pana cand a urcat... Surprinzator, dar asa este! De ce?
- Hei!!
- Mellliiisaa Calinnescu! Esti insarcinata?!
Stiu. Reactie total anapoda. Ha! Si ghiciti cine a avut aceasta reactie? Eu! Evident! :)
Fata era bucuroasa sa ne vada, iar eu nici macar un buna nu i-am zis si am trecut direct la subiect. :)
Hai sa va fac sa intelegeti...De prin clasa a 8a, tot vorbeam cu ea despre copii si imi spunea ca ea nu va avea niciun copil. Nu vrea asa ceva ca sa nu isi strice silueta.
Da, stiu, iti da o prima impresie ca e fitoasa, insa daca stai sa o cunosti realizezi ca nu e asa. Da, este profitoare, lucreaza intr-o oare care masura, pe interes... ii place sa fie in centrul atentiei, e incapatanata, indrazneata,dar tocmai de aceea imi este si prietena! Semanam cand e vorba de aceste aspecte. Amandoua avem in sange o doza de egocentrism, curaj, incapatanare. Pe de alta parte, stii ca te poti baza pe ea, oricand. Nu pot spune ca are un "dar" in a da sfaturi (acela il pot spune ca il am eu (da, stiu, sunt modesta!) , da' e un bun ascultator.
No, am dat-o in bara, dar asta e! Ea inca se bucura ca ma vede, sau cel putin juca teatru foarte bine! :)
- Da, am o fetita!
Evident, toate am felicitat-o si ne-am asezat la masa sa ne continuam convorbirea.
Melisa tocmai fusese ceruta in casatorie si radia de fericire. Da, urma sa aiba o casnicie pe interes, insa pana la urma, a simtit ce e aia "dragostea" deci o putem ierta de data asta.. :)Viitorul ei sot era unul neindoielnic, bogat. Foarte bogat. Ce ii putea oferi tot ce avea ea nevoie. Fiind o persoana pretentioasa, isi dorea ce e mai bun pentru copilul ei, pentru ea, si eventual si pentru sotul ei :)
La scurt timp apare si Ioana Savu.
Aveam printre noi un psiholog. Ioana trecea printr-o perioada destul de dificila. Ea, ca si mine, credea in dragostea adevarata, doar ca in povestea ei, dragostea a esuat. Tocmai trecea prin primul ei divort. Traia niste momente oribile si ca deobicei, se inchidea in ea si nu lasa pe nimeni sa-i afle gandurile, starile, sentimentele..Credea ca a esuat si in meserie, nu doar in casnicie. Nu putea concepe ideea ca un psiholog nu putea face ceva ca sa salveze o casnicie de 7 ani. Nu putea concepe ideea ca ea era acel psiholog ce nu a reusit sa mentina o casnicie de 7 ani..Sincera sa fiu, eu ma bucur ca au divortat! Tipul era un escroc cu diploma! Avea doua fete doar ca Ioana nu putea vedea asta deoarece il iubea prea mult.Intr-adevar, la inceput, parea ca e cazut din cer. Un tip romantic, aratos, politicos, educat, curajos, dragastos, atent, pasional, cu un simt al umorului bine dezvoltat, canta la chitara, gatea, un dansator incredibil...genul de tip imposibil de gasit ! Iar ea era norocoasa ce-l avea.
Initial trebuie sa recunosc ca am fost geloasa pe ea, pana cand i-am descoperit defectul - excesul de alcool -
Omul asta bea pahare intregi, in fiecare seara... Ioana, orbita de dragostea ce i-o purta, nu vedea aceste aspecte, pana intr-o noapte...
Acea noapte a declansat semnul de intrebare al Ioanei si au ajuns la divort.
Acea zi a fost a doua oara cand Ioana ni se deschisese intr-adevar si ne lasa sa-i intram in suflet, s-o ajutam..
Ioana era de prin primele clase , o persoana inchisa... sau poate ca nu gasise cui sa-i povesteasca si sa o inteleaga. Insa, imi amintesc si acum ca atunci cand voiam sa tin o conversatie mai inteligenta/matura, ma duceam la ea. Ioana cu toata defectele ei, iti putea privi punctul de vedere din unghiul tau. Te asculta, te intelegea si stiai ca poti avea incredere in ea..
Acestea erau povestile ce le-am ratat in ultima perioada..
Nu astept prea mult si intru. Cunoscand deja chelnerii, aveam masa deja rezervata - la etaj, langa geam, cu priveliste spre o zona placuta mie, cafeaua era deja pregatita, revistele la fel. Dimineata aceasta avea sa fie diferita... De ce?
Deoarece in aceasta dimineata, nu urma sa-mi beau cafeaua singura.
Nu,nu am amant! Este vorba despre niste foarte bune prietene, vechi, dar cu care am pastrat legatura intr-o oare care masura. Le invitasem cu cateva zile inainte, la o cafea, sa mai povestim, sa radem, sa barfim, sa fie ca pe vremuri..
Dintre noi toate, cele mai punctuale erau Victoria Borziac si Ioana Savu, dar de data aceasta a fost altfel...
De la departare vad o silueta venind spre mine. Nu puteam sa nu observ geanta
- Asta e Claudia! Mi-am spus in gand.Si intr-adevar, ea era!
Claudia... Claudia Radu este o persoana foarte simpatica, insa trebuie sa stii cum sa o iei ca sa intrii pe lista ei alba. Poate fi o prietena foarte buna, dar si o dusmanca si mai buna! Este alaturi de tine atunci cand ai nevoie si te sprijina in aproape orice :) Cuvantul potrivit ce o descrie? Dificila.
- Irina!!! De cand nu te-am mai vazut!Imbratisarea de urs si lacrimile nu puteau sa lipseasca.
Claudia s-a asezat pe canapea, langa mine, isi scoate tigarile, bricheta, aprinde tigara, trage un fum si ma priveste zambind... ca pe vremuri!Incepem sa povestim si aflu ca este deja casatorita (cu Alex Marza, prietenul ei din clasa a 7a, de care s-a despartit ptr cativa ani, iar apoi s-au intalnit din greseala intr-un magazin si au redescoperit ce inseamna dragostea). Are un copil (adoptat), o fetita mai exact cu care s-a laudat in fiecare secunda. Isi doreste un copil, al ei, insa nu este pregatita. Femeie de business, cu o firma a ei proprie, cu o familie bine structurata, o casa, are parte de tot luxul din lume.. ce altceva si-ar mai putea dori ?
Un singur viciu avea... faptul ca fuma.Intrase in vraja tigarilor de prin clasele de gimnaziu pana cand intr-o zi mi-a spus :
- Gata! Ma las de fumat!....Nu,nu s-a lasat.
Si tot vorbind cu Claudia, mai apare o invitata! Victoria Borziac!Cu Victoria tinusem legatura, stiam care mai e viata ei, cum o duce si cu cine. In prezent avea un iubit de care nu stia cum sa scape. Era genul de tip simpatic, muncitor, care o iubea, insa foarte irascibil si imprevizibil. Parerea mea? Greu de suportat! In fine, daca ei i-a placut si a facut-o fericita, bravo lui deoarece Victoria Borziac nu se lasa usor de impresionat. Are un orgoliu foarte mare si putine persoane reusesc sa o faca sa isi lase garda jos. Nu lasa pe oricine in viata ei si in inima ei. Nu este un lucru rau, e un simplu instinct de aparare. E firesc. Oricum, motivul pentru care vroia sa scape de el? Banal.Femeia = masina de mancat bani... barbatul = masina de facut bani ! Iar cand barbatul nu isi mai indeplineste una dintre sarcinile lui (si probabil ptr multe femei, cea mai importanta sarcina) BUF! Dispare scanteia..
De cand o stiu pe Victoria, a avut aceeasi problema: pe ce sa cheltui banii?
De fiecare data cand mergea la cumparaturi, daca nu-si cheltuia toti banii pe prostii , insemna ca avea febra, ca era bolnava! De aceea am existat EU in viata ei! Mereu am mers cu ea si i-am dat peste mana cand punea mana pe o tampenie scumpa.
Acum, sa nu intelegeti gresit! Victoria nu este genul de persoana pe interes. Chiar l-a iubit si probabil inca il mai iubeste , insa lasand banii la o parte, au avut o relatie de lunga durata, plictisitoare. Nu faceau nimic diferit. Monotonie totala. De aceea trebuia sa puna STOP.
Lasandu-le pe cele doua sa-si asculte povestile, primesc un telefon.
"Melisa Calinescu is calling"
- Alo?
- Alo? Irina David?
- Da :) Buna Melisa, ce faci?
- A! Bine! Uite am ajuns, unde esti?
- Urca sus, la etaj pe stanga.
Trebuie sa recunosc ca a durat ceva pana cand a urcat... Surprinzator, dar asa este! De ce?
- Hei!!
- Mellliiisaa Calinnescu! Esti insarcinata?!
Stiu. Reactie total anapoda. Ha! Si ghiciti cine a avut aceasta reactie? Eu! Evident! :)
Fata era bucuroasa sa ne vada, iar eu nici macar un buna nu i-am zis si am trecut direct la subiect. :)
Hai sa va fac sa intelegeti...De prin clasa a 8a, tot vorbeam cu ea despre copii si imi spunea ca ea nu va avea niciun copil. Nu vrea asa ceva ca sa nu isi strice silueta.
Da, stiu, iti da o prima impresie ca e fitoasa, insa daca stai sa o cunosti realizezi ca nu e asa. Da, este profitoare, lucreaza intr-o oare care masura, pe interes... ii place sa fie in centrul atentiei, e incapatanata, indrazneata,dar tocmai de aceea imi este si prietena! Semanam cand e vorba de aceste aspecte. Amandoua avem in sange o doza de egocentrism, curaj, incapatanare. Pe de alta parte, stii ca te poti baza pe ea, oricand. Nu pot spune ca are un "dar" in a da sfaturi (acela il pot spune ca il am eu (da, stiu, sunt modesta!) , da' e un bun ascultator.
No, am dat-o in bara, dar asta e! Ea inca se bucura ca ma vede, sau cel putin juca teatru foarte bine! :)
- Da, am o fetita!
Evident, toate am felicitat-o si ne-am asezat la masa sa ne continuam convorbirea.
Melisa tocmai fusese ceruta in casatorie si radia de fericire. Da, urma sa aiba o casnicie pe interes, insa pana la urma, a simtit ce e aia "dragostea" deci o putem ierta de data asta.. :)Viitorul ei sot era unul neindoielnic, bogat. Foarte bogat. Ce ii putea oferi tot ce avea ea nevoie. Fiind o persoana pretentioasa, isi dorea ce e mai bun pentru copilul ei, pentru ea, si eventual si pentru sotul ei :)
La scurt timp apare si Ioana Savu.
Aveam printre noi un psiholog. Ioana trecea printr-o perioada destul de dificila. Ea, ca si mine, credea in dragostea adevarata, doar ca in povestea ei, dragostea a esuat. Tocmai trecea prin primul ei divort. Traia niste momente oribile si ca deobicei, se inchidea in ea si nu lasa pe nimeni sa-i afle gandurile, starile, sentimentele..Credea ca a esuat si in meserie, nu doar in casnicie. Nu putea concepe ideea ca un psiholog nu putea face ceva ca sa salveze o casnicie de 7 ani. Nu putea concepe ideea ca ea era acel psiholog ce nu a reusit sa mentina o casnicie de 7 ani..Sincera sa fiu, eu ma bucur ca au divortat! Tipul era un escroc cu diploma! Avea doua fete doar ca Ioana nu putea vedea asta deoarece il iubea prea mult.Intr-adevar, la inceput, parea ca e cazut din cer. Un tip romantic, aratos, politicos, educat, curajos, dragastos, atent, pasional, cu un simt al umorului bine dezvoltat, canta la chitara, gatea, un dansator incredibil...genul de tip imposibil de gasit ! Iar ea era norocoasa ce-l avea.
Initial trebuie sa recunosc ca am fost geloasa pe ea, pana cand i-am descoperit defectul - excesul de alcool -
Omul asta bea pahare intregi, in fiecare seara... Ioana, orbita de dragostea ce i-o purta, nu vedea aceste aspecte, pana intr-o noapte...
Acea noapte a declansat semnul de intrebare al Ioanei si au ajuns la divort.
Acea zi a fost a doua oara cand Ioana ni se deschisese intr-adevar si ne lasa sa-i intram in suflet, s-o ajutam..
Ioana era de prin primele clase , o persoana inchisa... sau poate ca nu gasise cui sa-i povesteasca si sa o inteleaga. Insa, imi amintesc si acum ca atunci cand voiam sa tin o conversatie mai inteligenta/matura, ma duceam la ea. Ioana cu toata defectele ei, iti putea privi punctul de vedere din unghiul tau. Te asculta, te intelegea si stiai ca poti avea incredere in ea..
Acestea erau povestile ce le-am ratat in ultima perioada..
Povestea mea...? Povestea mea inca ramane un mister...
5 sexy, smart, independent ladies you'll never easily get!
5 sexy, smart, independent ladies you'll never easily get!15
Da, am facut 15 ani! Si da...am doar 15 ani :)
Este uimitor cat de repede trece timpul!
Parca acum 2 zile ma bucuram ca mi-am luat buletinul (o bucurie idioata! nu-ti aduce nimic bun, doar o reducere de la 150 lei la 100 lei ptr atunci cand te prinde controlorul in autobuz fara bilet) :) Aiurea!
Si totusi... ce varsta ciudata! 15 ani...15!
Parca lipseste ceva! Nu e gen "14" - mic omulet ce debea si-a capatat buletinul si poate intra neinsotit in mall :) , dar nici "16" - ce suna o idee mai interesant, tentant.. ci doar 15! Nici una, nici alta! Fix in mijloc! Parca ai putea , dar nu prea...
Oricum, vreau sa le multumesc celor ce mi-au urat astazi "la multi ani!". Mi se pare foarte dragut faptul ca desi nu toti ma cunosteau, mi-au lasat un post pefacebook cu la multi ani :)
Va multumesc, apreciez!
revenind.
Care a fost primul lucru pe care l-am facut dupa ce am implinit 15 ani?
...Am plans! :)
Absurb, stiu. Si o sa vi se para foarte aiurea, dar stiti ce? Sunt fata, sunt rac si..sunt Itzu!
Sunt sensibila si la asemenea mesaje nu pot sa ma abtin! Mai ales cand vin de la anumite persoane foarte speciale mie.
Am primit la 00:00 un mesaj de la Victoria Borziac foarte dragut. M-a impresionat! Ea nu e genul de persoana care sa se deschida usor, sa isi arate adevaratele sentimente, este foarte orgolioasa si foarte greu scoti de la ea un "imi e dor de tine" care sa vina din inima.
Cu toate astea, eu am reusit! Si nu doar un "imi e dor de tine"!
Prin acest post vreau sa ii multumesc in special ei pentru mesaj si pentru ca a fost mereu acolo cand am avut nevoie de ea.
Nu voi uita niciodata acea seara cand ne-am imbracat in 'baieti' ca sa intram in curtea vecina sau cand ne-am dat drept suporteri ca sa ii luam un interviu lui Becali. (eram copii, stiu)
Nu voi uita niciodata prima noastra seara de betie, cand eram amandoua sfasiate de iubire si sufeream din cauza lor. Nici seara alaturi de Ilinca. Nici cei 9 ani de prietenie, plini de peripetii, experiente, certuri, impacari, amintiri...
Prin acest post vreau doar sa iti multumesc ca mi-ai fost si ca-mi esti prietena!
Ca ma accepti asa cum sunt, ca imi asculti problemele si incerci sa ma ajuti!
Te iubesc :*
7.07.2010
Este uimitor cat de repede trece timpul!
Parca acum 2 zile ma bucuram ca mi-am luat buletinul (o bucurie idioata! nu-ti aduce nimic bun, doar o reducere de la 150 lei la 100 lei ptr atunci cand te prinde controlorul in autobuz fara bilet) :) Aiurea!
Si totusi... ce varsta ciudata! 15 ani...15!
Parca lipseste ceva! Nu e gen "14" - mic omulet ce debea si-a capatat buletinul si poate intra neinsotit in mall :) , dar nici "16" - ce suna o idee mai interesant, tentant.. ci doar 15! Nici una, nici alta! Fix in mijloc! Parca ai putea , dar nu prea...
Oricum, vreau sa le multumesc celor ce mi-au urat astazi "la multi ani!". Mi se pare foarte dragut faptul ca desi nu toti ma cunosteau, mi-au lasat un post pe
Va multumesc, apreciez!
revenind.
Care a fost primul lucru pe care l-am facut dupa ce am implinit 15 ani?
...Am plans! :)
Absurb, stiu. Si o sa vi se para foarte aiurea, dar stiti ce? Sunt fata, sunt rac si..sunt Itzu!
Sunt sensibila si la asemenea mesaje nu pot sa ma abtin! Mai ales cand vin de la anumite persoane foarte speciale mie.
Am primit la 00:00 un mesaj de la Victoria Borziac foarte dragut. M-a impresionat! Ea nu e genul de persoana care sa se deschida usor, sa isi arate adevaratele sentimente, este foarte orgolioasa si foarte greu scoti de la ea un "imi e dor de tine" care sa vina din inima.
Cu toate astea, eu am reusit! Si nu doar un "imi e dor de tine"!
Prin acest post vreau sa ii multumesc in special ei pentru mesaj si pentru ca a fost mereu acolo cand am avut nevoie de ea.
Nu voi uita niciodata acea seara cand ne-am imbracat in 'baieti' ca sa intram in curtea vecina sau cand ne-am dat drept suporteri ca sa ii luam un interviu lui Becali. (eram copii, stiu)
Nu voi uita niciodata prima noastra seara de betie, cand eram amandoua sfasiate de iubire si sufeream din cauza lor. Nici seara alaturi de Ilinca. Nici cei 9 ani de prietenie, plini de peripetii, experiente, certuri, impacari, amintiri...
Prin acest post vreau doar sa iti multumesc ca mi-ai fost si ca-mi esti prietena!
Ca ma accepti asa cum sunt, ca imi asculti problemele si incerci sa ma ajuti!
Te iubesc :*
7.07.2010
Abonați-vă la:
Postări (Atom)