Vreau să fiu, deci...voi fi!

Nu cred că am mai avut vreodată această trăire atât de aprigă în mine. Simt cum corpul îmi ia foc, cum mintea-mi e împrăștiată în mii de direcții, cum gândurile străbat hotare întregi, cum ochii-mi sclipesc precum stelele. Sunt în stare să mă lupt până în pânzele albe, doar ca să obțin ceea ce vreau! Iar ceea ce îmi doresc este... să fiu! Vreau să mă bucur de viață, să simt că trăiesc, să simt că exist! Și când spun asta nu mă refer la faptul că-mi doresc să-mi pierd timpul prin cluburi sau cafenele sau să mă destrăbălez până nu mai știu de mine. Când spun că vreau să fiu mă refer la acel sentiment de "sunt cineva"... și nu oricine! Mă refer la omul acela ce muncește cu pasiune, ce-și hrănește sufletul cu satisfacția faptului că acolo unde este, este cel mai bun! Mă refer la persoana ce se dezvoltă din toate punctele de vedere și este într-o evoluție constantă. La omul ce-și doboară recordurile în fiecare zi și fiecare clipă pentru el reprezintă o altă performanță! 

Sunt o fire foarte ambițioasă și îngrozitor de orgolioasă, iar când vine vorba de evoluția mea, mișc totul în jurul meu numai ca să fiu sigură  că ajung acolo unde trebuie! Nu sunt structurată să mi se dea ordini sau să fiu nevoită să dau raportul, sunt structura ce dă ordini și solicită rapoartele! Am o dorință fulgerătoare de a mă exprima, de a-mi susține punctele de vedere, de a fi.  Drept urmare, voi fi! Voi ajunge ca în momentul în care voi păși într-o clădire, voi fi întâmpinată cu respect și admirație, pentru că voi merita! Voi ajunge să fiu cea mai bună din domeniul meu profesional, pentru că voi munci pentru asta! Voi ajunge să-mi permit să duc traiul de viață la care aspir, pentru că vreau asta! Voi ajunge să cunosc fiecare colț al lumii, pentru că așa consider că evoluezi! Cunoscând, înțelegând! Voi ajunge să demonstrez că se poate, pentru că mi s-a demonstrat că se poate... Vor ajunge să le fie frică de mine, căci vor avea de ce!

Descoperă-mă.

Dezbracă-mă de cuvinte, adună-mi gândurile, scutură-mi fricile, îmbogățește-mi atuurile, acoperă-mi rănile, gâdilă-mi stările, ascultă-mi privirile, înțelege-mi substraturile. Păzește-mi vulnerabilitățile, protejează-mi sensibilitățile, fructifică-mi calitățile, sesizează-mi ambițiile, multiplică-mi zâmbetele, dezvelește-mi visele, decorează-mi amintirile... Descoperă-mă!
Iar atunci când mă vei descoperi, îmbracă-mă la loc și ocrotește-mă.

Un gând transmis de la 2493 km distanță

 În primul rând, aș vrea să îi mulțumesc mamei pentru puterea ei psihică și pentru faptul că nu a cedat în fața lacrimilor mele de crocodil, atunci când discutam despre posibila mea plecare în Anglia. Cu toate că ambele eram conștiente că trăiam același sentiment de frică (eu, că nu mă voi descurca, iar ea, că mă voi lasă pradă gândurilor mele negativiste și pesimiste și că nu-mi voi da seama de ce sunt, de fapt, în stare), ea a luptat cot-la-cot cu mine (chiar dacă uneori eram una împotriva celeilalte) și m-a susținut atât psihic, cât și moral. Pentru asta și pentru enorm de multe alte momente, mamă, îți mulțumesc! Dacă nu erai tu, cel mai probabil, eu nu mai trăiam ceea ce trăiesc acum!
 
 Ești stâlpul meu de sprijin, izvorul meu de speranță și modelul meu în viață! Ești omul pe care-l admir și-l apreciez, din toate punctele de vedere! Ești frumoasă, deșteaptă și puternică! Deși știu că am avut divergențele noastre și am trecut prin unele momente ușor acide, vreau să știi un singur lucru:
 
 TE IUBESC!