Scriu, șterg, scriu din nou, iar apoi șterg tot. Mi-am pierdut inspirația. M-am pierdut în amăgitoarele gânduri, în kilometricele întrebări și în puternicele trăiri. M-am închis. Nu mai simt că sunt eu și nu mă mai regăsesc. Mă simt tristă, debusolată, simt că pierd controlul, iar asta mă neliniștește. Eu mereu știam ce voiam, mereu știam când îl voiam și știam cum să îl obțin. Simt că o parte din mine s-a stins, s-a pierdut în neant... Nu mai sunt copila de ieri, însă nici femeia de mâine. Vreau să urlu, dar nu am la cine. Vreau să vorbesc, însă nimeni nu mă ascultă. Vreau să evadez, dar nu am unde. Mă simt blocată și ce e cel mai trist este faptul că sunt prizoniera propriilor mele capcane...
