Un gram de optimism, o doză de ambiție, o picătură de fericire, o firimitură de necaz, o minte deschisă, un strop de noroc și 450 ml de dragoste. Acestea sunt ingredientele pentru a concepe vârsta perfectă în fiecare an.
Zi de zi, invatam ceva nou despre noi. Ne descoperim mai bine, ne cunoastem mai bine personalitatea, caracterul, felul nostru de a fi.
Si cu toate astea, raman surprinsa. Am crezut ca ma cunosc foarte bine... M-am inselat.
Daca pana ieri ma intrebai de ce imi este cel mai mult frica, ti-as fi raspuns " de saracie ".
Acum? De singuratate. Simt ca m-am izbit de ea si e al naibii de greu sa trec peste.
Sunt inconjurata de o groaza de oameni, si totusi sunt singura.
Presupun ca doar eu simt faptul ca s-au racit anumite relatii si ca unele nu mai exista sau sunt doar superficiale.. Si cu toate astea incerc sa le mentin... Sa sper.
Sunt genul de persoana careia ii place sa vorbeasca, sa se exprime, sa ajute si sa fie ajutat. Cand eram trista, obisnuiam sa apelez la 2-3 persoane, acum mii de nume mi s-au invartit in minte si la nici unul nu m-am oprit.
Am stat pe balcon, in tacere, privind in gol un bec ce palpaia, cu lacrimi in ochi, ce ulterior s-au transformat in lacrimi de crocodil, iar in mintea mea se zbateau cuvinte, stari si imagini.
Voiam sa pun mana pe telefon si sa sun un numar la nimereala si sa ma descarc cuiva apoi sa inchid brusc.
Imi e dor de siguranta. Imi e dor de anii trecuti. Imi e dor de voi...
Ringul de dans era plin, însa nu puteai să nu o sesizezi...Emanând pasiune, purta o rochie roșie de mătase ce se contura perfect pe corpul ei delicat, buzele îi erau usor însângerate, avea mișcări suave și o privire înăbușitoare, încât atrăgea toți curioșii la dans.
Toți se dadeau în spectacol pe lânga ea, însa ea rămânea rece, neimpresionată.
- Îmi acorzi acest dans? S-a auzit un glas în spatele ei.
Un barbat înalt, la costum, cu ochi albaștrii, păr castaniu și un zâmbet cuceritor stătea și aștepta un raspuns.
- Crezi că faci fața? L-a întrebat rânjind.
- Dansează și vei afla.
La început totul îi parea monoton, precum se și aștepta să fie. Nu cunoscuse până atunci mulți bărbați ce știau să și danseze.
Nu trecuse mult timp că ritmul se alertase puțin si de asemenea și mișcările lui. Ușor,ușor ajunsese să o domine in pașii de dans, lucru ce ei îi placea. Se mișcau amândoi cu un singur trup. Atingerile ușor arzătoare, zâmbetele constante și privirile picante nu lipseau din peisaj.
Aveau ambii muzica în sange, ritmul li se scurgea prin vene, mișcările erau tandre, dar dure în același timp, era ca un drog...
Lumea începuse să aplaude și le facu loc.
La un moment dat, cântecul se opri. El îi lua mana și i-o sarută.
- Se pare ca am dat peste concurența. Îi spuse ea, zâmbind.
- Să înteleg că nu te-am dezamăgit,nu ?
- Nu, dar mai ai de lucru pana mă și impresionezi.
El zâmbi.
- Ce spui de o cafea mâine dimineața?
- Lasă-mi numărul tău și te voi căuta. Îi răspunse ea.
- Ah, legendara replică "hai lasă-mă și pleacă!" doar că mai subtil și delicat.
- Să înţeleg că ai experienţă în refuzuri?
- Da, am avut și experiențe neplăcute, dar nimic catastrofal. Deci, cafea? Mâine?
- Poate.
- Am fost cuminte.
- Dar ți-am cerut eu asta?
- Devii îndrăzneață.
- Nu, doar distrată.
- De?
- Tine.
- Te amuz ?
- Copios.
- E de bine?
- Rămâne de văzut.Îi răspunse ea.
Și se retrage in mulțimea ce dansa, rămânând o simplă amintire în mintea lui, căci nu a mai zărit-o in acea seara.
A doua dimineață, tânăra domnișoară s-a cuibărit în același loc unde obișnuia să își bea cafeaua.
O terasă spațioasă, frumos amenajată(ușor luxoasă), frecventată de oameni cu bun gust.
Îndreptându-se spre locul ei, zărește un chip cunoscut ce o privea insistent.
În urmatoarea clipă l-a recunoscut.
- Mă urmărești ? Întrebă el zâmbind.
- Nu, pură coincidență. Aici îmi beau cafeaua zilnic.
- Nimic nu se întamplă din pură coincidență.
- Dar nici nu am ajuns să te urmăresc. Crede-mă, nu sunt in halul ăla de plictisită.
El râse.
- Și totuși nu înțeleg cum de nu ne-am mai văzut. Și eu vin aici zilnic.
Ea continuă să bea din cafea.
- Unde ai dispărut aseară? Te-am căutat.
- Înseamnă că nu ai căutat bine. I-a răspuns ea.
- Da, probabil. Data viitoare promit că te voi găsi. Te deranjează dacă mă alătur?
Putea să îl refuze, scuzele le avea deja pregătite și erau plauzibile, însă ceva a împiedicat-o. Părea a fi altceva, ceva mai bun decat ce găsise până acum.
- Nu, așează-te. Nu mi-ar strica o companie in această dimineață.
Și s-au așezat și au vorbit până seara. Și a doua dimineață la fel. Și in a 3a. Ceva îi apropia din ce in ce mai mult. Începuseră să se cunoască. Își știau defectele și calitațile. Descopereau că aveau o grămadă in comun și aveau ce vorbi. Descopereau scânteia.
După o perioadă de timp, în fiecare dimineață îi zăreai la cafea impreună, iar noaptea încingând ringul de dans cu mișcări intense si săruturi pasionale.
Desi sunt rac si sunt sensibila, nu orice film/poveste reuseste sa ajunga la mine si sa ma faca sa intru in pielea personajelor, in viata lor, astfel incat sa ma apuce plansul. Sunt multe filme despre care am auzit ca multa lume a plans, chiar si in sala de cinema, iar pe mine nu m-a atins deloc.
In schimb azi am descoperit un film ce m-a marcat. Acest simplu trailer mi-a facut ochii sa mi se inlacrimeze.... Nu vreti sa stiti cum am facut cand am vazut filmul ! :)
Dupa parerea mea este unul dintre cele mai bune filme facute vreodata. Merita vazut!
Avand in vedere ca tot ce voiam sa iti spun, nu-mi incapea in nici 10 mesaje si ma si dureau degetele, trebuie sa recunosc... m-am gandit ca o solutie mai buna ar fi asta!
Cu ocazia acestui post vreau sa iti urez un calduros LA MULTI ANI!
Mademoiselle, ai mai imbatranit cu un an! :)
Iar cu ocazia acestei zile vreau sa iti spun in primul rand ca te iubesc. Stateam zilele trecute si ma gandeam la tine, la noi. La timpul care a trecut si pe care l-am trecut impreuna. Si stand asa, mi s-a eclipsat o amintire din copilaria mea. O amintire alaturi de tine... Eram in Intre Garle, iar eu aveam mana intr-un fel de ghips pentru ca am fost prea aiurita si am cazut pe balcon si mi-am luxat mana. Iar tu aveai grija de mine. Imi dadeai de mancare, imi aranjai perna, imi duceai paharul cu apa la gura si aveai doar 9 ani... Acel gest, acea grija ce o aveai atunci pentru mine si sanatatea mea... a insemnat mult. Enorm chiar. Am petrecut impreuna 8 ani. Opt ani de prietenie, de rasete, de lacrimi, de certuri, de impacari....opt ani de amintiri! Am trecut printr-o groaza de experiente placute si neplacute.De la dansuri facute impreuna, la gatit, la plecari in Antalya si nu mai intru in detalii :D...Mi-ai fost alaturi de nenumarate ori, m-ai inteles, m-ai acceptat si m-ai sustinut. Ai stiut mereu cum sa imi pui un zambet pe buze si cum sa ma faci sa privesc partea plina a paharului. M-ai invatat ce inseamna increderea si prietenia adevarata! Pentru astfel de gesturi, iti multumesc!
In al doilea rand, vreau sa iti urez sa ai parte de o zi si de un an extraordinar! Iti doresc din tot sufletul sa fii inconjurata de oameni ce te iubesc si iti sunt prieteni adevarati si stiu sa te aprecieze pentru ceea ce esti si ce faci ! Iar cei ce nu stiu, vor regreta mai tarziu cand isi vor da seama ce au pierdut. :)
In al treilea rand, vreau sa stii ca mereu voi fi acolo cand vei avea nevoie! Fie ca esti trista, fie ca esti fericita... fie ca esti doar plictisita! MEREU voi fi acolo si-ti voi arata acelasi lucru ce mi-l aratai tu de fiecare data, partea plina a paharului!
Nimic si nimeni nu ne va strica relatia si stii asta!
"Suntem cu totii diferiti, dar tuturor ne plac cadourile"
Adevarat. Cui nu ii plac?
De asemenea si surprizele ne plac!
Evident, ma refer la cele dragute. Si faptul ca aflii ca prietenul te inseala,poate sa fie o surpriza, nu? Dar nu una tocmai placuta.
Problema cu cadourile este urmatoarea "Ce cadou sa cumpar?". Este dilema mea de fiecare data, caci imi place sa imi pun amprenta pe cadou si incerc sa il fac cat mai original ca sarbatoritul sa-l tina minte!
Cu putina inspiratie si o stare buna, reusesc de fiecare data sa ma scot cu ceva simpatic, haios si simbolic si evident nu uit de cel mai important lucru (dupa parerea mea).... felicitarea!
Desi probabil va par o persoana materialista si care tine cont de cat a costat cadoul sau de unde e sau detalii de genul...va inselati. Vis a vis cadouri sunt foarte simplista. Imi plac lucrurile marunte, dar cu o mare semnificatie pentru mine! Si spre deosebire de multe persoane, tin cont enorm de mult de felicitare!
Dupa parerea mea, felicitarea este baza. Acolo de fapt este toata simbolistica acelui cadou, prin acele cuvinte scrise (care da, tin cont sa nu fie copy-paste de pe google).
Imi place originalitatea si o apreciez si de asemenea si sinceritatea. Chiar daca nu esti un poet in devenire, faptul ca te-ai straduit sa legi 2 fraze intre ele cat sa iasa ceva simpatic si chiar sa simti acele cuvinte, ma multumeste!
De asemenea, prefer un fir de trandafir sau o floare, in locul unui parfum sau inel.
Nu sunt atat de pretentioasa la cadoul in sine, cat sunt la existenta felicitarii in acea punguta :)
Spuneti-mi ca sunt ciudata, asta e. V-ati obisnuit cu mine asa ! :P
Dragobetele este o sărbătoare românească celebrată pe 24 februarie sau în unele locuri pe sau la 28 februarie, l, 3 şi 25 martie. Sărbătoarea de Dragobete este considerată echivalentul românesc al sărbătorii Valentine's Day, sau ziua Sfântului Valentin, sărbătoare a iubirii.
"Irina, in seara asta ai program! La ora 20:00 sa fii imbracata, machiata, aranjata pentru ca te scoatem in oras!"
Si bine au facut! :)
Ieri, cu ocazia sarbatorii "Dragobete", am iesit cu mai multi prieteni in oras. Prima tinta a fost un local usor linistit, cu muzica lenta si mai oldies, bun pentru o intalnire unde vrei sa auzi ce spune cel de langa tine, fara ca el sa tipe. Nu foarte plin, cu o servire placuta si bauturi bine preparate (:p) .... genul de local in care m-as mai duce!
Eu cu o prietena am fost mai indraznete si ne-am comandat o bautura care..... habar n-am cum se numea, dar era BUNA!
Partea proasta, sau buna (depinde cum privesti situatia) era ca in continutul bauturii existau vreo 3-4 bauturi alcoolice diferite - Vodka, rom, tequilla si gin (daca nu ma insel) care evident erau amestecate cu sucuri, dar in sfarsit... o combinatie delicioasa!
Trebuie sa recunosc ca daca beai chestia aia repede...la fel de repede erai luat :)
Insa noi fete destepte si decente, am savurat fiecare strop din acea bautura si nu am terminat-o in 3 secunde si 4 miscari.
Baietii s-au oprit la o combinatie de suc de mere si nu stiu sigur ce alcool.... lasilor!! :p
In sfarsit! Am baut cat sa ne simtim bine, nu cat sa ne caram unii pe altii pana acasa.
Evident, nu au putut lipsi din peisaj miciile figuri ce mi-au atras atentia si ce ma atinteau atunci cand ma ridicam de pe scaun si mergeam pana la baie sau pana afara. Scurte schimbari de priviri anodine, zambete candide si cam atat.
Am stat ce-am stat acolo pana cand ne-am decis sa schimbam locatia si sa mergem undeva unde se si poate dansa. Incercand sa facem abstractie de frigul de afara si zapada ce ne inconjura (la sfarsit de Februarie) am mers pana la un alt local care era... gol !
Nu era absolut nimeni.... si totusi am ramas si acolo unde nu pot sa spun ca nu ne-am simtit bine, chiar daca eram mai singurii clienti :)
De dansat n-am dansat, insa am ras copios.
Trebuie sa recunosc ca baietii au fost niste simpatici si s-au purtat remarcabil de bine, lasand la o parte faptul ca ne-au scos in oras, au platit consumatia, taxiul, si evident n-a putut lipsi trandafirul rosu din peisaj... iar noi doua ne-am simtit ca doua printese! Hihi :)
Cam asa mi-am petrecut eu ziua de Dragobete si m-am simtit minunat! :)
Am plecat la Buzau si mi-am petrecut timpul cu cea mai buna prietena a mea si niste foarte buni prieteni! Si... detaliile acestui weekend prelungit nu se dau. :) Cert e ca am avut toata libertatea din lume si am profitat de ea din plin, desi am stat la bunici!Hai sa va explic cum sta treaba cu bunica mea...
Bunica mea a fost profesoara de romana. A trait o viata grea, a prins razboiul si a trecut prin multe etape destul de urate ale vietii. A devenit o persoana exigenta, dura, ce-si impunea respectul fata de elevi, cat si de copii/nepotii ei.
Trebuie sa recunosc ca in perioada mea de gradinita, nu m-am inteles deloc cu ea. Era genul de persoana la care nu-mi permitea sa tip, sa o contrazic, trebuia sa mananc totul din farfurie, nu puteam iesi de sub cuvantul ei... mai imi si tragea o palma atunci cand era cazul, sau chiar si cand nu era.
In timp, am crescut si m-am facut mai incapatanata, usor mai obraznica si incepeam sa ii comentez, sa o contrazic, sa ii raspund urat si practic ne certam zilnic. Cu toate astea ea m-a ajutat enorm de mult acum un an. M-a pregatit foarte bine pentru primul meu examen ce urma sa-l dau si s-a vazut in rezultate. (9,90 la teza unica la romana, ca sa fim si putin modesti) :)
Pentru asta si pentru ca m-a crescut cum a crezut ea mai bine, ii multumesc!
Bun. Acum ca v-am descris-o putin, voiam sa ajung la ideea ca cine ar fi crezut ca o bunica cu o astfel de personalitate si-ar fi lasat nepoata de 15 ani jumate sa iasa seara dupa ora 12 noaptea si sa nu ii dea o ora de intors acasa? Mai mult! Ar fi si acoperit-o in caz ca suna cineva!
Eu n-as fi crezut! Cel putin nu din partea ei... :)
Oricum, datorita ei am avut parte de cele mai superbe si usor libertine zile din ultima perioada! :P
Era o dimineata de toamna. Soarele rasarea lasand un rosiatic vioi pe cer. Noi doi stateam intinsi in mijlocul strazii pustii pe un covor de frunze. O adiere usoara imi mangaia obrazul stang ud de la lacrimi. Ma priveai atent si-mi zambeai. Stiai ca nu sunt lacrimi de tristete. Tinandu-ma strans de mana mi-ai soptit delicat la urecehe:
- Mi-a fost dor de tine... Buzele tale mi-au atins crestetul capului, iar eu m-am infasurat la pieptul tau. Un sarut atat de banal, dar in acelasi timp foarte puternic mi-a provocat mintea la un alt joc. Adoram jocurile, adoram pasiunea cu care te jucai, adoram faptul ca intrai in categoria "nu" si totusi eu te priveam cu "ba da"
Cerul se innora usor, iar tu ma strangeai din ce in ce mai tare la pieptul tau, ferindu-ma de briza rece de dimineata. O usoara ploaie incepu. Picaturile deveneau din ce in ce mai dese si mai mari. Ne-am ascuns sub un copac ranjind ca doi copii. Te-am luat de mana si ti-am spus
- Danseaza cu mine!
Probabil pe moment m-ai crezut nebuna :) Dar iti placea nebunia mea, era indrazneata, insa nu deranjatoare. Te scotea putin din ideea de "obisnuit", de banal. M-am aventurat intr-un dans pe o ploaie furtunoasa, cu un vant puternic, dar placut momentului, impreuna cu tine. Aveam incredere, ma simteam in siguranta. Tineam ochii inchisi si fredonam incet o melodie. Iti simteam respiratia greoaie apropiindu-se incet de mine. Te simteam. Mainile tale imi inveleau corpul si emanau caldura necesara pentru a ne fi bine.
- La ce te gandesti? am intrerupt eu momentul.
- La ultimele zile....
- De ce? S-a intamplat ceva special?
- Nu. Rutina zilnica.
- Pai si atunci? De ce-ti sta capul la ele? am intrebat eu nedumerita...
- Am realizat anumite lucruri..
- Cum ar fi?
Ai deschis ochii si m-ai privit profund in ochi
- M-am indragostit de tine.
Atunci m-am oprit din dans. Eu, muzica, ploaia, gravitatia, timpul... totul.
PARANÓIAs. f. boală psihică manifestată prin lipsă de logică în gândire, idei delirante fixe, susceptibilitate și orgoliu exagerat, neîncredere, falsitate a judecății. (<>paranoïa, gr. paranoia, nebunie)
Deci nu, nu sunt "paranoia". Pot fi daca vreti doar paranoica, desi nici aia nu sunt.
Boala psihica - nu dau semne momentan
Lipsa de logica in gandire - recunosc, am o oarecare logica mai ciudata, dar macar este prezenta.
Orgoliu exagerat - punct ochit, punct lovit. Imi sta in caracter, n-am ce-i face.
Neincredere - as numi-o mai degraba precautie. Nu sunt genul de persoana care sa creada in orice si oricine, fara a avea o anumita siguranta ca se merita.
Revenind. Nu sunt paranoica, ci doar atenta la detalii.
E gresit? Probabil. Probabil n-ar trebui sa dau o asa mare importanta detaliilor "nesemnificative".... sau poate fac bine ca le iau in considerare!
Aveti idee cate lucruri ascund oamenii din jurul vostru fara sa va dati seama? Nu. Pentru ca nu sunteti atenti la detalii, la micile dar semnificativele gesturi ce dupa parerea voastra doar umpla decorul. E gresit.
Sunteti obisnuiti sa priviti doar lucrurile evidente,mari si uneori si pe alea le neglijati.
Credeti in cuvinte si in povesti, dar uitati sa priviti si din alte unghiuri. Va multumiti cu simpla iluzie "Are incredere in mine!Ma iubeste!" fara sa incercati sa vedeti daca ceea ce spune este si adevarat!
Vi s-a intamplat vreodata sa stati in fata unui om pe care l-ati cunoscut recent si va povesteste marea lui drama, o boala pe care o are, un esec in dragoste si sa observati mai mult decat cuvintele rostite? Sa observati cum are o privire fixa, nuda, neteda, fara absolut nicio expresie faciala de tristete si cum isi freaca mainile usor transpirate, inghintand in sec, cu o voce usor joasa ?...Nu.
Deseori nici cuvintele nu le mai luati in considerare caci picati in magia lor ce va dau o singura emotie (cea dorinta si de interlocutor) - mila.
De obicei e un singur gand ce-ti trece prin cap .
"Nu ma minte. De ce m-ar minti?" Raspuns: Pentru ca poate :)
Adesea nici nu e nevoie sa te uiti atent la detalii, e nevoie doar sa gandesti :) Nu pare prea complicat, nu?
Daca pui putin lucrurile cap la cap, realizezi ca nu au logica, nu se leaga.
Cel mai oribil e atunci cand vezi ca si persoanele dragi,de la care nu te asteptai, te mint. Si te mint de la cele mai banale si marunte lucruri pana la lucruri intr-adevar serioase.
Dezamagitor.
Si acum intervin eu. Cum imi puteti cere sa las aceste aspecte la o parte, vazand cine e in jurul meu?
Este adevarat, am fost naiva. Am fost fraiera pentru ca am trecut cu vederea peste multe si m-am prefacut ca nu stiu de existenta lor..
Dar doar pentru ca nu am aratat-o, nu inseamna ca nu stiam adevarul...
Nu cred ca il poate intelge nimeni. Sau cel putin stiu sigur ca nu fac parte din categoria oamenilor ce reusesc sa il inteleaga.
In ultima perioada, respectiv ultimele 2-3 saptamani, s-au intamplat atatea lucruri ce au trecut extrem de repede pe langa mine de nici nu le-am simtit. Nu stiu cand s-au intamplat.
Am intrat in 2011, 2010 nu stiu cand a trecut. Vacanta de iarna s-a terminat uimitor de repede, m-am despartit de Tudor, au aparut personaje noi in peisaj din senin, am avut parte de experiente noi pe care probabil nici n-am reusit sa le inteleg la adevarata lor esenta, tezele aproape ca s-au terminat si ele, deja intru in semestrul al 2lea.... Cand s-au intamplat toate astea? Habar n-am.
Starile se schimba si ele exagerat de repede. De la o melancolie neinteleasa, trec rapid la o fericire molipsitoare. Optimismul se transforma in pesimism si inapoi in optimism.
Am momente in care duc lipsa totala de inspiratie si creativitate. De aceea nici n-am mai scris in ultima vreme.
In schimb stiu un lucru! Cand sunt fericita, sunt fericita! Si naibii...am si de ce! :)
In ultima perioada am simtit o nevoie nebuneasca de a ma exprima, de a ma descarca, dar n-am stiut cum . Am prea multe ganduri , prea multe stari straine, pe care nici eu nu reusesc sa le inteleg. Si ma sperie ca asta e doar inceputul. Iar daca eu nu stiu ce simt, cum v-as putea explica voua? :)
Am momente in care vreau ca timpul sa se opreasca. Sa ma pot analiza. Pe mine, cat si situatiile in care ma aflu. Sa imi dau seama ce e de facut.
Lucrurile au luat-o probabil putin razna, dar imi place :)
Traiesc din ce in ce mai profund, orice stare este intensificata de cate o atingere, un gest, un sunet... iar eu ma las purtata de val!
