Taci, te rog. Nu mai incerca sa cauti scuze.
Da, merit o explicatie! Dar... nu vreau s-o aud, nu vreau s-o stiu. Nu simt nevoia.
Vreau sa te pastrez ca pe o amintire frumoasa, ce s-a terminat fara sa-mi dau seama, in fata unui rasarit de soare, pe o plaja pustie, tinandu-ne strans de mana. Vreau sa uit ce s-a intamplat azi si sa raman cu amintirea zambetului tau si a ochilor tai absolut superbi de ieri ! Vreau ca atunci cand trec prin fata acestui loc, sa pot zambi. Vreau sa nu regret. Vreau sa mai pot resimti acele batai usor accelerate ale inimii atunci cand treci pe langa mine. Vreau sa mai am acele momente in care sa nu-mi gasesc cuvintele complicate si arzatoare din cauza privirii tale inecatoare. Vreau ca atunci cand stau in autobuz cu castile in urechi, ascultand muzica, sa ma pot gandi la tine si un zambet nevinovat sa se schiteze pe fata mea.
Stiam de la inceput in ce am intrat, cum va continua si cum se va termina, dar am riscat ~ ti-am jucat jocul.
Probabil am sperat ca o sa fie altfel, ca o sa FII altfel!
Probabil am sperat ca te deosebesti putin fata de restul. M-am inselat.
Pacat, ti-ai pierdut din farmec...
Ai grija de tine, pustiule!
Te sarut.
