Pentru zile negre

Se spune că fiecare melodie ne stârnește o trăire, o emoție, o amintire. Mereu am trăit prin muzică și nu voi înceta niciodată să o fac. Mă eliberează, mă deschide, mă înțelege... Volumul la maxim și lasă-te purtat de val. Pentru o secundă, te vei rupe de tot și vei putea trăi ceva ce eu numesc "viață".

Bună, străine...

Se spune că cea mai grea misiune în viața unui om este schimbarea. Se spune că niciun om până acum nu a reușit să se schimbe. Se spune că totul este în noi și că în anumite momente de cumpănă, trăsar caracteristici pe care nu știam că le deținem, dar care au fost mereu atașate de noi. Se spune că nu e bine să încerci să-l modelezi pe cel de lângă tine, că fiecare om trebuie lăsat să fie așa cum dorește, să se exprime așa cum consideră, să-și trăiască viața așa cum simte. Cu toate că de multe ori, intențiile noastre sunt unele bune, ajungem să facem mai mult rău, decât bine. Oamenii nu au nevoie să fie construiți, oamenii au nevoie de libertate. Oamenii au nevoie să fie acceptați, așa cum sunt ei. Oamenii au nevoie de îndrumare, doar atunci când o solicită. Se spune că fericirea fiecăruia are un nume. Se spune că cel mai letal drog este dragostea și că cel mai dureros sentiment este indiferența. Se mai spune că în momentul în care încerci să schimbi pe cineva, te schimbi și tu. 

Noi, oamenii, suntem egocentriști, iar cine neagă acest aspect, se minte singur. Fiecare are o mândrie personală - chit că se manifestă în cantități mici sau industriale. Cu toții, în subconștient, ne plasăm la un anumit nivel în societate și de aici curg mai departe așteptările noastre legate de persoanele din jurul nostru. În momentul în care noi ne considerăm peste medie, și așteptările noastre cresc considerabil, iar de aici începe toată transformarea. Ne agățăm de un potențial X, iar aspectele pe care noi le considerăm a fi negative, le modelăm ușor-ușor, pas cu pas. Nu spune nimeni că o facem cu rea intenție sau că în anumite circumstanțe nu ajutăm persoana respectivă să evolueze, însă, la finalul zilei, ajungem să constatăm că îmbrățișăm un chip cunoscut, îmbrăcat în haine străine...

Back to black.

Scriu, șterg, scriu din nou, iar apoi șterg tot. Mi-am pierdut inspirația. M-am pierdut în amăgitoarele gânduri, în kilometricele întrebări și în puternicele trăiri. M-am închis. Nu mai simt că sunt eu și nu mă mai regăsesc. Mă simt tristă, debusolată, simt că pierd controlul, iar asta mă neliniștește. Eu mereu știam ce voiam, mereu știam când îl voiam și știam cum să îl obțin. Simt că o parte din mine s-a stins, s-a pierdut în neant... Nu mai sunt copila de ieri, însă nici femeia de mâine. Vreau să urlu, dar nu am la cine. Vreau să vorbesc, însă nimeni nu mă ascultă. Vreau să evadez, dar nu am unde. Mă simt blocată și ce e cel mai trist este faptul că sunt prizoniera propriilor mele capcane... 

Un suflet (dez)GOL(it)

Vise spulberate, dorințe inutile, greșeli înșirate, îndoieli kilometrice, gânduri ascunse, minciuni camuflate, frici captivante, concluzii neclarificate... și toate astea în doar câteva clipe. Este debusolant cât de drastic se pot schimba lucrurile într-o zi sau în câteva minute. Astăzi totul este frumos, iar peste 3 ore simți că nu știi încotro să te îndrepți, să fugi mai repede, să scapi. Este trist că viața poate fi așa de frumoasă, însă o complicăm incredibil de mult. Viața poate fi simplă, însă noi suntem atât de complicați, încât intrăm într-o rutină anostă și căutăm probleme, doar de dragul umplerii timpului. Ne plângem că lucrurile merg prost, dar de fapt , în secret , ne complacem situațiilor ce ne stârnesc caruselul de emoții, pentru că ne fac să ne simțim ”vii”. Ne faultăm sufletele, mințim, ascundem, furăm, jignim, criticăm pe nedrept, dezamăgim și cu greu spunem un ”iartă-mă!”. 

Lovim cu nerușinare în oamenii ce ne-au fost alături și considerăm că totul ni se cuvine, deși nu realizăm cât rău am făcut. Pătăm amintiri armonioase cu cuvinte detestabile și aruncăm cele mai frumoase trăiri la gunoi, căci rănile nu se spală, ci doar se disimulează în forma unor cicatrici ascunse. Implementăm gânduri obscure, doar ca să putem trece mai ușor peste și să ne scuturăm de orice lacrimă rămasă. Trăim în patimă și regret, căci ne-am deschis sufletul în fața unor egocentriști cu chipuri blânde și caline, ce au știut să zâmbească măgulitor și să așeze cuvintele pompoase în declarațiile lor interminabile. Ne rănim mintea cu întrebări precum ”De ce am meritat asta?” și medităm asupra răspunsului de mult pierdut...

Însă cum am spus și la început, lucrurile se schimbă din secundă în secundă. Astăzi ne este rău, mâine ne este bine.