"Dragostea doare" - este replica pe care am auzit de n ori, insa niciodata n-am simtit-o...pana acum. Da, pot spune ca dragostea doare, e oribil sa tii la cineva atat de mult, incat sa simti ca vrei sa-ti sfasii pielea de pe tine, sa nu mai fii om, sa nu mai simti nimic. E ingrozitor. Dar si atunci cand nu doare, cum e? De ce sa manjiti un cuvant atat de frumos, doar din pricina unor momente mai putin placute din viata voastra? Dragostea da, poate fi neplacuta uneori, dar este cel mai frumos sentiment pe care un om il poate trai, pentru ca te face fericit, implinit, bogat, de neinlocuit!
De ceva timp, ma tot laud ca am o relatie care tot creste, de 1 an si aproape 2 luni deja, dar niciodata n-am vorbit despre ea. Probabil datorita faptului ca este ceva foarte profund, intens, nou, pe care-l simte fiecare celula din corpul meu. Sunt fericita! Sunt al naibii de fericita si desi exista conflicte, la sfarsitul zilei tot cu acest gand adorm.
Cand eram mica, nu obisnuiam sa ma gandesc la nunta mea perfecta sau la casa mea de vis sau la jobul ce se muleaza pe personalitatea mea...ma gandeam la prima mea dragoste, la cum ar fi baiatul viselor mele si desi am avut ani buni de "suferinta" din acest motiv, Dumnezeu nu m-a uitat. Pe data de 15 ianuarie 2011, am vorbit prima oara cu el. Trebuie sa recunosc ca mi-a captat atentia si mi-am pus un nou target in minte: "Trebuie sa fie al meu!" Lunile au trecut, iar noi vorbeam din ce in ce mai des, am ajuns sa ne cunoastem din ce in ce mai bine, iar pe 11 septembrie 2011 minunea s-a intamplat! :)
Din acea zi, pot spune ca am trait momente diversificate. Am ras, am plans, am zambit, am tipat, am ras din nou, dar cel mai important am iubit. Si iubesc in continuare si sunt mai mult decat convinsa ca il voi iubi mult timp de aici incolo, chiar daca relatia se va opri la un moment dat sau.. nu!
Spun asta pentru ca intre noi simt ca exista chimie, o conexiune aparte. O prietenie cu o baza solida, un perete de incredere pe care-l construim impreuna, un respect ireprosabil si o sinceritate adevarata.
Stiu ca ma pot baza pe el atunci cand imi este rau, stiu ca ma intelege, stiu ca-mi este prieten.
Desi am trecut prin momente dificile impreuna, ne-am luat de mana, apoi in brate si ne-am soptit reciproc "Vom trece peste!" si am trecut! Intr-un an de zile, s-au intamplat atatea episoade intre noi si nu regret absolut nimic! Am gresit amandoi, ne-am iertat, am evoluat si am invatat.
Nu stiu cati baieti mai sunt pe lumea asta, banuiesc ca multi, dar nu ma intereseaza! Ceea e ce imi doresc, e chiar aici, langa mine si nu am de gand sa renunt, as fi fraiera. Nu stiu cati ar face ce a facut el pentru mine si nici nu imi doresc sa aflu. Il iubesc asa cum e. M-am indragostit de el datorita personalitatii lui, datorita gandirii si felului lui de a se purta cu mine. Traiesc un vis din care nu vreau sa ma trezesc. E un tip intr-adevar special si desi ne mai certam, ne contrazicem sau ne suparam unul pe altul, parerea mea nu se schimba.
Iubesc sa iubesc. Iubesc sa-l iubesc. E adorabil cand zambeste, cand rade, cand face glumite de "postas", cand face ca Donald Duck, cand ma face sa rad, cand imi spune "dudu", cand ma saruta pe frunte, cand ma ia in brate, cand imi spune ca ma iubeste, cand ma priveste, cand e gelos, cand e somnoros...chiar si cand se supara pe mine e adorabil! Ceea ce simt pentru el, este inexplicabil! Este mai mult decat o simpla scanteie ce apare atunci cand il vad, este o expozitie de artificii in inima mea... habar n-am cum s-o descriu!
Tot ce vreau sa stii este ca mereu vei avea un loc in inima mea si ca indiferent de moment, ma voi gandi la tine, chiar si din simpla curiozitate sa vad ce mai faci, cum o mai duci, daca ti-am mai trecut prin ganduri... Ai reusit sa mi te ascunzi bine in inimioara si ti-ai facut culcusul acolo pentru ca te-ai gandi tu "Eu de aici nu mai plec!"
Te iubesc, dudule si iti multumesc pentru tot!
