Pe zi ce trece realizez din ce in ce mai mult că totul se întâmplă cu un motiv. Este incredibil cât de frumos se pot așeza lucrurile atunci când le privești din unghiul potrivit. Acum aproape doi ani de zile, plângeam in hohote că nu voiam să părăsesc România, să plec de lângă familie, să mă desprind de prietenii de acolo și să îmbrățișez un nou stil de viață. Îmi era teamă. Îmi era teamă de necunoscut, de nou, de faptul că voi rămâne singură și nu mă voi descurca.
Acum, după doi ani, după ce mi-am potolit frica și am înțeles că lucrurile nu sunt atât de complicate, pot spune că iubesc locul acesta sau mai degrabă, iubesc sentimentul pe care mi-l trezește. Ador starea de independență, sentimentul că sunt pe cont propriu, gândul că trebuie să mă descurc de una singură. Și nu, greșesc, nu sunt singură. Aici am întâlnit o varietate de oameni minunați, din diverse colțuri ale lumii, cu mentalități diferite, cu experiențe demne de povestit, cu povești impresionante și cu suflete imense și primitoare. Am întâlnit oameni frumoși. Am întâlnit profesori cărora le pasă dacă vii sau nu la cursurile lor, profesori care vor să te ajute să înțelegi, profesori care îți oferă sprijinul lor oricând, la orice oră. Aici l-am întâlnit pe Andrei, iubitul meu. Omul care m-a ajutat să fac primii pași și m-a ajutat să mă ridic și să merg mai departe. Omul care m-a hrănit timp de jumătate de an, până când s-a gândit că și-ar face și lui un bine dacă m-ar învăța să gătesc. Omul care m-a făcut să râd atunci când aveam nevoie, omul care m-a ascultat atunci când voiam să mă descarc, omul care și-a dat seama cât de ciudată pot fi uneori și a îmbrățișat această latură a mea. Omul care, ulterior, a devenit una dintre cele mai importante persoane din viața mea și căruia m-am deschis și desfășurat în orice mod posibil. Omul căruia, acum, îi mulțumesc pentru tot și pentru faptul că m-a sprijinit atunci când aveam nevoie.
Aici m-am întâlnit pe mine. Această experiență m-a făcut să realizez că atâta timp cât refuzi să ieși de sub carapace, din zona ta de confort, din locușorul pe care l-ai construit de mic copil ce-ți oferă siguranța necesară, nu vei ajunge nicăieri. Nu vei progresa, nu vei înțelege cu adevărat care-ți sunt nevoile, calitățile, slăbiciunile. Atâta timp cât nu-ți oferi șansa să te descoperi, nu te vei regăsi. Această experiență m-a determinat să-mi dau seamă că pot avea și singură grijă de locul în care stau, că pot să spăl, să gătesc, să calc și să și învăț în aceeași zi, că pot să munesc îndeajuns de mult încât să obțin note mari la una dintre cele mai bune facultăți din Anglia, că pot să obțin, pe cont propriu, un loc de muncă într-o companie mare, că am capacitatea de a înțelege mai multe concepte decât credeam, că sunt mai sociabilă și deschisă decât mă știam, că mă pot descurca în locuri străine fără probleme, ș.a.m.d.. Nu spun că soluția ca să te găsești este să pleci într-un alt colț al lumii și să vezi care-ți sunt limitele. Spun că dacă vrei cu adevărat să te folosești de tot potențialul pe care îl ai, descoperă-te! Ieși din globul în care ți-ai făcut culcușul și du-te și explorează-te! Încearcă lucruri noi, visează mai sus, muncește mai mult, pune-ți targeturi și luptă să ajungi acolo! Nu-ți fie frică pentru că frica îți subțiază glasul, îți inhibă puterea, îți deteriorează motivația ce strigă din interiorul tău. Lasă-ți visele să circule prin vene și ascultă-ți inima cum pompează! Du-te și zboară! Dezbracă-te de griji și aruncă-te în valurile vieții pentru că la un moment dat totul va căpăta sens... Totul...
