duminică, 19 iunie 2016

Adio...?

De ceva timp încoace, mă tot gândesc să-mi închid blogul. Nu-i mai văd sensul. Cu toate că aici s-a strâns un carusel de amintiri, trăiri și emoții, am încetat să mai scriu așa cum o făceam înainte și practic, scriu în zadar. Mi-am citit unele postări mai vechi și am rămas surprinsă de câtă imaginație aveam cândva. Cred că acesta este unul dintre lucrurile pe care cu cât înaintezi în vârstă, ajungi să le pierzi... Imaginația, inspirația, creativitatea, toate se duc ușor, ușor. Poate e greșit. Poate ar trebui să ne ținem strâns de ele ca să reușim să mai evadăm din când în când din viața cotidiană și monotonă. 

Pentru moment, îmi voi salva toate postările doar de dragul de a mai râde puțin de mine din când în când, de a-mi aminti de vremurile când eram o copilă și îmi exprimam opiniile și îmi voi lua rămas bun. A fost o experiență faină și trebuie să recunosc, am făcut-o cu drag!


miercuri, 8 iunie 2016

Happy, happy, joy, joy!

Bună dimineața!

Astăzi m-am trezit cu o stare incredibil de bună (probabil datorită somnului pe care l-am avut aseară, profund și odihnitor) și cu toate că sunt în mijlocul sesiunii și mă mai așteaptă încă trei examene, am o energie molipsitoare! 

N-am timp de pierdut, pentru că trebuie să mă pregătesc pentru examene, însă sunt prea entuziasmată de ce se v-a întâmpla dupa ce termin sesiunea! Pe data de 23 Iunie încep primul meu internship în Anglia, la Vodafone! Sunt extrem de fericită că am trecut peste toate provocările procesului de recrutare și am fost una dintre cei 12 candidați ce au fost acceptați! Cu nerușinare spun că sunt mândră de mine! :) 

Singurul lucru ce mă întristează este că voi veni în România abia în Septembrie și am descoperit că într-adevăr, ce nu poți avea, te determină să îți dorești și mai mult să-l obții! Mi s-a făcut un dor incredibil de casă, de familie, de prieteni și abia aștept să îi revăd pe toți. Pe de altă parte, mă așteaptă o nouă experiență, plină de surprize și oameni noi și aștept cu nerăbdare să văd ce alte aventuri se vor așeza pe drumul meu!



marți, 24 mai 2016

Zboară cu încredere

Pe zi ce trece realizez din ce in ce mai mult că totul se întâmplă cu un motiv. Este incredibil cât de frumos se pot așeza lucrurile atunci când le privești din unghiul potrivit. Acum aproape doi ani de zile, plângeam in hohote că nu voiam să părăsesc România, să plec de lângă familie, să mă desprind de prietenii de acolo și să îmbrățișez un nou stil de viață. Îmi era teamă. Îmi era teamă de necunoscut, de nou, de faptul că voi rămâne singură și nu mă voi descurca. 

Acum, după doi ani, după ce mi-am potolit frica și am înțeles că lucrurile nu sunt atât de complicate, pot spune că iubesc locul acesta sau mai degrabă, iubesc sentimentul pe care mi-l trezește. Ador starea de independență, sentimentul că sunt pe cont propriu, gândul că trebuie să mă descurc de una singură. Și nu, greșesc, nu sunt singură. Aici am întâlnit o varietate de oameni minunați, din diverse colțuri ale lumii, cu mentalități diferite, cu experiențe demne de povestit, cu povești impresionante și cu suflete imense și primitoare. Am întâlnit oameni frumoși. Am întâlnit profesori cărora le pasă dacă vii sau nu la cursurile lor, profesori care vor să te ajute să înțelegi, profesori care îți oferă sprijinul lor oricând, la orice oră. Aici l-am întâlnit pe Andrei, iubitul meu. Omul care m-a ajutat să fac primii pași și m-a ajutat să mă ridic și să merg mai departe. Omul care m-a hrănit timp de jumătate de an, până când s-a gândit că și-ar face și lui un bine dacă m-ar învăța să gătesc. Omul care m-a făcut să râd atunci când aveam nevoie, omul care m-a ascultat atunci când voiam să mă descarc, omul care și-a dat seama cât de ciudată pot fi uneori și a îmbrățișat această latură a mea. Omul care, ulterior, a devenit una dintre cele mai importante persoane din viața mea și căruia m-am deschis și desfășurat în orice mod posibil. Omul căruia, acum, îi mulțumesc pentru tot și pentru faptul că m-a sprijinit atunci când aveam nevoie. 

Aici m-am întâlnit pe mine. Această experiență m-a făcut să realizez că atâta timp cât refuzi să ieși de sub carapace, din zona ta de confort, din locușorul pe care l-ai construit de mic copil ce-ți oferă siguranța necesară, nu vei ajunge nicăieri. Nu vei progresa, nu vei înțelege cu adevărat care-ți sunt nevoile, calitățile, slăbiciunile. Atâta timp cât nu-ți oferi șansa să te descoperi, nu te vei regăsi. Această experiență m-a determinat să-mi dau seamă că pot avea și singură grijă de locul în care stau, că pot să spăl, să gătesc, să calc și să și învăț în aceeași zi, că pot să munesc îndeajuns de mult încât să obțin note mari la una dintre cele mai bune facultăți din Anglia, că pot să obțin, pe cont propriu, un loc de muncă într-o companie mare, că am capacitatea de a înțelege mai multe concepte decât credeam, că sunt mai sociabilă și deschisă decât mă știam, că mă pot descurca în locuri străine fără probleme, ș.a.m.d.. Nu spun că soluția ca să te găsești este să pleci într-un alt colț al lumii și să vezi care-ți sunt limitele. Spun că dacă vrei cu adevărat să te folosești de tot potențialul pe care îl ai, descoperă-te! Ieși din globul în care ți-ai făcut culcușul și du-te și explorează-te! Încearcă lucruri noi, visează mai sus, muncește mai mult, pune-ți targeturi și luptă să ajungi acolo! Nu-ți fie frică pentru că frica îți subțiază glasul, îți inhibă puterea, îți deteriorează motivația ce strigă din interiorul tău. Lasă-ți visele să circule prin vene și ascultă-ți inima cum pompează! Du-te și zboară! Dezbracă-te de griji și aruncă-te în valurile vieții pentru că la un moment dat totul va căpăta sens... Totul...

miercuri, 22 iulie 2015

Vreau să fiu, deci...voi fi!

Nu cred că am mai avut vreodată această trăire atât de aprigă în mine. Simt cum corpul îmi ia foc, cum mintea-mi e împrăștiată în mii de direcții, cum gândurile străbat hotare întregi, cum ochii-mi sclipesc precum stelele. Sunt în stare să mă lupt până în pânzele albe, doar ca să obțin ceea ce vreau! Iar ceea ce îmi doresc este... să fiu! Vreau să mă bucur de viață, să simt că trăiesc, să simt că exist! Și când spun asta nu mă refer la faptul că-mi doresc să-mi pierd timpul prin cluburi sau cafenele sau să mă destrăbălez până nu mai știu de mine. Când spun că vreau să fiu mă refer la acel sentiment de "sunt cineva"... și nu oricine! Mă refer la omul acela ce muncește cu pasiune, ce-și hrănește sufletul cu satisfacția faptului că acolo unde este, este cel mai bun! Mă refer la persoana ce se dezvoltă din toate punctele de vedere și este într-o evoluție constantă. La omul ce-și doboară recordurile în fiecare zi și fiecare clipă pentru el reprezintă o altă performanță! 

Sunt o fire foarte ambițioasă și îngrozitor de orgolioasă, iar când vine vorba de evoluția mea, mișc totul în jurul meu numai ca să fiu sigură  că ajung acolo unde trebuie! Nu sunt structurată să mi se dea ordini sau să fiu nevoită să dau raportul, sunt structura ce dă ordini și solicită rapoartele! Am o dorință fulgerătoare de a mă exprima, de a-mi susține punctele de vedere, de a fi.  Drept urmare, voi fi! Voi ajunge ca în momentul în care voi păși într-o clădire, voi fi întâmpinată cu respect și admirație, pentru că voi merita! Voi ajunge să fiu cea mai bună din domeniul meu profesional, pentru că voi munci pentru asta! Voi ajunge să-mi permit să duc traiul de viață la care aspir, pentru că vreau asta! Voi ajunge să cunosc fiecare colț al lumii, pentru că așa consider că evoluezi! Cunoscând, înțelegând! Voi ajunge să demonstrez că se poate, pentru că mi s-a demonstrat că se poate... Vor ajunge să le fie frică de mine, căci vor avea de ce!

vineri, 3 iulie 2015

Descoperă-mă.

Dezbracă-mă de cuvinte, adună-mi gândurile, scutură-mi fricile, îmbogățește-mi atuurile, acoperă-mi rănile, gâdilă-mi stările, ascultă-mi privirile, înțelege-mi substraturile. Păzește-mi vulnerabilitățile, protejează-mi sensibilitățile, fructifică-mi calitățile, sesizează-mi ambițiile, multiplică-mi zâmbetele, dezvelește-mi visele, decorează-mi amintirile... Descoperă-mă!
Iar atunci când mă vei descoperi, îmbracă-mă la loc și ocrotește-mă.