Un suflet (dez)GOL(it)

Vise spulberate, dorințe inutile, greșeli înșirate, îndoieli kilometrice, gânduri ascunse, minciuni camuflate, frici captivante, concluzii neclarificate... și toate astea în doar câteva clipe. Este debusolant cât de drastic se pot schimba lucrurile într-o zi sau în câteva minute. Astăzi totul este frumos, iar peste 3 ore simți că nu știi încotro să te îndrepți, să fugi mai repede, să scapi. Este trist că viața poate fi așa de frumoasă, însă o complicăm incredibil de mult. Viața poate fi simplă, însă noi suntem atât de complicați, încât intrăm într-o rutină anostă și căutăm probleme, doar de dragul umplerii timpului. Ne plângem că lucrurile merg prost, dar de fapt , în secret , ne complacem situațiilor ce ne stârnesc caruselul de emoții, pentru că ne fac să ne simțim ”vii”. Ne faultăm sufletele, mințim, ascundem, furăm, jignim, criticăm pe nedrept, dezamăgim și cu greu spunem un ”iartă-mă!”. 

Lovim cu nerușinare în oamenii ce ne-au fost alături și considerăm că totul ni se cuvine, deși nu realizăm cât rău am făcut. Pătăm amintiri armonioase cu cuvinte detestabile și aruncăm cele mai frumoase trăiri la gunoi, căci rănile nu se spală, ci doar se disimulează în forma unor cicatrici ascunse. Implementăm gânduri obscure, doar ca să putem trece mai ușor peste și să ne scuturăm de orice lacrimă rămasă. Trăim în patimă și regret, căci ne-am deschis sufletul în fața unor egocentriști cu chipuri blânde și caline, ce au știut să zâmbească măgulitor și să așeze cuvintele pompoase în declarațiile lor interminabile. Ne rănim mintea cu întrebări precum ”De ce am meritat asta?” și medităm asupra răspunsului de mult pierdut...

Însă cum am spus și la început, lucrurile se schimbă din secundă în secundă. Astăzi ne este rău, mâine ne este bine.

Explozie de sentimente

"Dragostea doare" - este replica pe care am auzit de n ori, insa niciodata n-am simtit-o...pana acum. Da, pot spune ca dragostea doare, e oribil sa tii la cineva atat de mult, incat sa simti ca vrei sa-ti sfasii pielea de pe tine, sa nu mai fii om, sa nu mai simti nimic. E ingrozitor. Dar si atunci cand nu doare, cum e? De ce sa manjiti un cuvant atat de frumos, doar din pricina unor momente mai putin placute din viata voastra? Dragostea da, poate fi neplacuta uneori, dar este cel mai frumos sentiment pe care un om il poate trai, pentru ca te face fericit, implinit, bogat, de neinlocuit!

De ceva timp, ma tot laud ca am o relatie care tot creste, de 1 an si aproape 2 luni deja, dar niciodata n-am vorbit despre ea. Probabil datorita faptului ca este ceva foarte profund, intens, nou, pe care-l simte fiecare celula din corpul meu. Sunt fericita! Sunt al naibii de fericita si desi exista conflicte, la sfarsitul zilei tot cu acest gand adorm. 

Cand eram mica, nu obisnuiam sa ma gandesc la nunta mea perfecta sau la casa mea de vis sau la jobul ce se muleaza pe personalitatea mea...ma gandeam la prima mea dragoste, la cum ar fi baiatul viselor mele si desi am avut ani buni de "suferinta" din acest motiv, Dumnezeu nu m-a uitat. Pe data de 15 ianuarie 2011, am vorbit prima oara cu el. Trebuie sa recunosc ca mi-a captat atentia si mi-am pus un nou target in minte: "Trebuie sa fie al meu!" Lunile au trecut, iar noi vorbeam din ce in ce mai des, am ajuns sa ne cunoastem din ce in ce mai bine, iar pe 11 septembrie 2011 minunea s-a intamplat! :) 

Din acea zi, pot spune ca am trait momente diversificate. Am ras, am plans, am zambit, am tipat, am ras din nou, dar cel mai important am iubit. Si iubesc in continuare si sunt mai mult decat convinsa ca il voi iubi mult timp de aici incolo, chiar daca relatia se va opri la un moment dat sau.. nu! 

Spun asta pentru ca intre noi simt ca exista chimie, o conexiune aparte. O prietenie cu o baza solida, un perete de incredere pe care-l construim impreuna, un respect ireprosabil si o sinceritate adevarata. 

Stiu ca ma pot baza pe el atunci cand imi este rau, stiu ca ma intelege, stiu ca-mi este prieten. 

Desi am trecut prin momente dificile impreuna, ne-am luat de mana, apoi in brate si ne-am soptit reciproc "Vom trece peste!" si am trecut! Intr-un an de zile, s-au intamplat atatea episoade intre noi si nu regret absolut nimic! Am gresit amandoi, ne-am iertat, am evoluat si am invatat.

Nu stiu cati baieti mai sunt pe lumea asta, banuiesc ca multi, dar nu ma intereseaza! Ceea e ce imi doresc, e chiar aici, langa mine si nu am de gand sa renunt, as fi fraiera. Nu stiu cati ar face ce a facut el pentru mine si nici nu imi doresc sa aflu. Il iubesc asa cum e. M-am indragostit de el datorita personalitatii lui, datorita gandirii si felului lui de a se purta cu mine. Traiesc un vis din care nu vreau sa ma trezesc. E un tip intr-adevar special si desi ne mai certam, ne contrazicem sau ne suparam unul pe altul, parerea mea nu se schimba.

Iubesc sa iubesc. Iubesc sa-l iubesc. E adorabil cand zambeste, cand rade, cand face glumite de "postas", cand face ca Donald Duck, cand ma face sa rad, cand imi spune "dudu", cand ma saruta pe frunte, cand ma ia in brate, cand imi spune ca ma iubeste, cand ma priveste, cand e gelos, cand e somnoros...chiar si cand se supara pe mine e adorabil! Ceea ce simt pentru el, este inexplicabil! Este mai mult decat o simpla scanteie ce apare atunci cand il vad, este o expozitie de artificii in inima mea... habar n-am cum s-o descriu! 

Tot ce vreau sa stii este ca mereu vei avea un loc in inima mea si ca indiferent de moment, ma voi gandi la tine, chiar si din simpla curiozitate sa vad ce mai faci, cum o mai duci, daca ti-am mai trecut prin ganduri... Ai reusit sa mi te ascunzi bine in inimioara si ti-ai facut culcusul acolo pentru ca te-ai gandi tu "Eu de aici nu mai plec!"

Te iubesc, dudule si iti multumesc pentru tot! 

Degradant.

Nu vi se pare că în ultima perioadă lumea a luat-o razna ?

Nu vi se pare că în ultima perioadă lumea s-a prostit?

Nu vi se pare că în ultima perioadă lumea a devenit foarte superficială?

Mie da.

Mă uit în jurul meu şi mai ales la generaţiile ce vin şi mă apucă groază. La nici măcar atinsa vârstă de 15 ani, copii fumează, se droghează, beau, merg prin cluburi, înjură şi au o foarte mare lipsă de respect şi educaţie. Stau şi mă gândesc... ei ce vor face la 20-25 de ani? Ce activităţi vor mai avea ei la acea vârstă, dacă au început de mici cu toate "hobby-urile" acestea... La un moment dat se vor plictisi şi li se va părea viaţa foarte plictisitoare şi neinteresantă, iar în momentul în care se vor izbi de un episod dificil de trecut din viaţa lor, vor claca şi cel mai probabil vor ceda psihic şi se vor sinucide. E, măcar mai scăpăm de nişte proşti.

Ştiu că sună urât, dur, insensibil şi mă puteţi critica cât vreţi voi, însă sunt de părere că oamenii de acest fel, sunt oameni slabi, iar noi ca să evoluăm, trebuie să devenim mai puternici, mai deştepţi, mai ambiţioşi, mai curioşi etc. Nu mă interesează ce traumă psihică ai trăit tu când erai mic sau cât de urât s-au purtat părinţii tăi cu tine, dacă vrei să devii ceva în viaţa asta, plângi, te ridici şi mergi mai departe! Mereu există soluţii, trebuie doar să ai putere să le cauţi.

Având în vedere că toţi ştim de popularul site de "socializare", Facebook, bănuiesc că ştiţi cu toţii la ce mă refer atunci când spun că Facebook-ul e pornografie gratuită. Am impresia că femeile din ziua de azi au uitat ce înseamnă să fii femeie. Vorbesc din ce în ce mai vulgar, se îmbracă din ce în ce mai obscen, nu au pic de feminitate, nu au pic de mister, de inteligenţă, de charm şi sunt foarte superficiale.

Am ajuns să mă uit pe paginile fetelor, ce mi se par mie mai drăguţe sau pur şi simplu îmi atrag atenţia dintr-un motiv anume şi în afară de corpul bine lucrat şi eventuala poză mai artistică (deşi se întâmplă foarte rar să găsesc poze într-adevăr artistice), nu pot să găsesc nimic impresionant la respectiva "domnişoară". Limbajul deplorabil se face simţit, vulgaritatea ţipă din toţi plămânii ei, iar prostia îşi pune amprenta în cel mai jenant mod posibil.

Nu ştiu, poate sunt eu înapoiată şi nu mă încadrez în "standardele noi", dar parcă nu îmi pare rău. Mi se pare oribil ca o fată să vorbească mai urât decât un băiat sau să fie mai baieţoasă decât un băiat sau chiar să fie mai curviştină decât un băiat şi să se lase fraierită de orice replică ieftină!

Treziţi-vă la realitate! O să ajungeţi nişte cârpe de şters pe jos, care nu vor mai fi absolut deloc respectate şi care... staţi că vorbesc prostii! Aţi ajuns deja...

Cineva?

Zi de zi, invatam ceva nou despre noi. Ne descoperim mai bine, ne cunoastem mai bine personalitatea, caracterul, felul nostru de a fi.

Si cu toate astea, raman surprinsa. Am crezut ca ma cunosc foarte bine... M-am inselat.

Daca pana ieri ma intrebai de ce imi este cel mai mult frica, ti-as fi raspuns " de saracie ".

Acum? De singuratate. Simt ca m-am izbit de ea si e al naibii de greu sa trec peste.

Sunt inconjurata de o groaza de oameni, si totusi sunt singura.

Presupun ca doar eu simt faptul ca s-au racit anumite relatii si ca unele nu mai exista sau sunt doar superficiale.. Si cu toate astea incerc sa le mentin... Sa sper.

Sunt genul de persoana careia ii place sa vorbeasca, sa se exprime, sa ajute si sa fie ajutat. Cand eram trista, obisnuiam sa apelez la 2-3 persoane, acum mii de nume mi s-au invartit in minte si la nici unul nu m-am oprit.

Am stat pe balcon, in tacere, privind in gol un bec ce palpaia, cu lacrimi in ochi, ce ulterior s-au transformat in lacrimi de crocodil, iar in mintea mea se zbateau cuvinte, stari si imagini.

Voiam sa pun mana pe telefon si sa sun un numar la nimereala si sa ma descarc cuiva apoi sa inchid brusc.

Imi e dor de siguranta. Imi e dor de anii trecuti. Imi e dor de voi...

Unde dragoste nu e, dansează!

Ringul de dans era plin, însa nu puteai să nu o sesizezi...Emanând pasiune, purta o rochie roșie de mătase ce se contura perfect pe corpul ei delicat, buzele îi erau usor însângerate, avea mișcări suave și o privire înăbușitoare, încât atrăgea toți curioșii la dans.
Toți se dadeau în spectacol pe lânga ea, însa ea rămânea rece, neimpresionată.

- Îmi acorzi acest dans? S-a auzit un glas în spatele ei.

Un barbat înalt, la costum, cu ochi albaștrii, păr castaniu și un zâmbet cuceritor stătea și aștepta un raspuns.

- Crezi că faci fața? L-a întrebat rânjind.

- Dansează și vei afla.

La început totul îi parea monoton, precum se și aștepta să fie. Nu cunoscuse până atunci mulți bărbați ce știau să și danseze.
Nu trecuse mult timp că ritmul se alertase puțin si de asemenea și mișcările lui. Ușor,ușor ajunsese să o domine in pașii de dans, lucru ce ei îi placea. Se mișcau amândoi cu un singur trup. Atingerile ușor arzătoare, zâmbetele constante și privirile picante nu lipseau din peisaj.

Aveau ambii muzica în sange, ritmul li se scurgea prin vene, mișcările erau tandre, dar dure în același timp, era ca un drog...

Lumea începuse să aplaude și le facu loc.

La un moment dat, cântecul se opri. El îi lua mana și i-o sarută.

- Se pare ca am dat peste concurența. Îi spuse ea, zâmbind.

- Să înteleg că nu te-am dezamăgit,nu ?

- Nu, dar mai ai de lucru pana mă și impresionezi.

El zâmbi.

- Ce spui de o cafea mâine dimineața?

- Lasă-mi numărul tău și te voi căuta. Îi răspunse ea.

- Ah, legendara replică "hai lasă-mă și pleacă!" doar că mai subtil și delicat.

- Să înţeleg că ai experienţă în refuzuri?

- Da, am avut și experiențe neplăcute, dar nimic catastrofal. Deci, cafea? Mâine?

- Poate.

- Am fost cuminte.

- Dar ți-am cerut eu asta?

- Devii îndrăzneață.

- Nu, doar distrată.

- De?

- Tine.

- Te amuz ?

- Copios.

- E de bine?

- Rămâne de văzut.Îi răspunse ea.

Și se retrage in mulțimea ce dansa, rămânând o simplă amintire în mintea lui, căci nu a mai zărit-o in acea seara.

A doua dimineață, tânăra domnișoară s-a cuibărit în același loc unde obișnuia să își bea cafeaua.

O terasă spațioasă, frumos amenajată(ușor luxoasă), frecventată de oameni cu bun gust.

Îndreptându-se spre locul ei, zărește un chip cunoscut ce o privea insistent.

În urmatoarea clipă l-a recunoscut.

- Mă urmărești ? Întrebă el zâmbind.

- Nu, pură coincidență. Aici îmi beau cafeaua zilnic.

- Nimic nu se întamplă din pură coincidență.

- Dar nici nu am ajuns să te urmăresc. Crede-mă, nu sunt in halul ăla de plictisită.

El râse.

- Și totuși nu înțeleg cum de nu ne-am mai văzut. Și eu vin aici zilnic.

Ea continuă să bea din cafea.

- Unde ai dispărut aseară? Te-am căutat.

- Înseamnă că nu ai căutat bine. I-a răspuns ea.

- Da, probabil. Data viitoare promit că te voi găsi. Te deranjează dacă mă alătur?

Putea să îl refuze, scuzele le avea deja pregătite și erau plauzibile, însă ceva a împiedicat-o. Părea a fi altceva, ceva mai bun decat ce găsise până acum.

- Nu, așează-te. Nu mi-ar strica o companie in această dimineață.

Și s-au așezat și au vorbit până seara. Și a doua dimineață la fel. Și in a 3a. Ceva îi apropia din ce in ce mai mult. Începuseră să se cunoască. Își știau defectele și calitațile. Descopereau că aveau o grămadă in comun și aveau ce vorbi. Descopereau scânteia.

După o perioadă de timp, în fiecare dimineață îi zăreai la cafea impreună, iar noaptea încingând ringul de dans cu mișcări intense si săruturi pasionale.