Valentine's Day 2011

- Alo?

- Buna! Irina?

- Da.

- Poti cobori putin? Am un pachet pentru tine.

Dansul in ploaie

Era o dimineata de toamna. Soarele rasarea lasand un rosiatic vioi pe cer. Noi doi stateam intinsi in mijlocul strazii pustii pe un covor de frunze. O adiere usoara imi mangaia obrazul stang ud de la lacrimi. Ma priveai atent si-mi zambeai. Stiai ca nu sunt lacrimi de tristete. Tinandu-ma strans de mana mi-ai soptit delicat la urecehe:

- Mi-a fost dor de tine... Buzele tale mi-au atins crestetul capului, iar eu m-am infasurat la pieptul tau. Un sarut atat de banal, dar in acelasi timp foarte puternic mi-a provocat mintea la un alt joc. Adoram jocurile, adoram pasiunea cu care te jucai, adoram faptul ca intrai in categoria "nu" si totusi eu te priveam cu "ba da"

Cerul se innora usor, iar tu ma strangeai din ce in ce mai tare la pieptul tau, ferindu-ma de briza rece de dimineata. O usoara ploaie incepu. Picaturile deveneau din ce in ce mai dese si mai mari. Ne-am ascuns sub un copac ranjind ca doi copii. Te-am luat de mana si ti-am spus

- Danseaza cu mine!

Probabil pe moment m-ai crezut nebuna :) Dar iti placea nebunia mea, era indrazneata, insa nu deranjatoare. Te scotea putin din ideea de "obisnuit", de banal. M-am aventurat intr-un dans pe o ploaie furtunoasa, cu un vant puternic, dar placut momentului, impreuna cu tine. Aveam incredere, ma simteam in siguranta. Tineam ochii inchisi si fredonam incet o melodie. Iti simteam respiratia greoaie apropiindu-se incet de mine. Te simteam. Mainile tale imi inveleau corpul si emanau caldura necesara pentru a ne fi bine.

- La ce te gandesti? am intrerupt eu momentul.

- La ultimele zile....

- De ce? S-a intamplat ceva special?

- Nu. Rutina zilnica.

- Pai si atunci? De ce-ti sta capul la ele? am intrebat eu nedumerita...

- Am realizat anumite lucruri..

- Cum ar fi?

Ai deschis ochii si m-ai privit profund in ochi

- M-am indragostit de tine.

Atunci m-am oprit din dans. Eu, muzica, ploaia, gravitatia, timpul... totul.

Everybody lies, no exception.

PARANÓIA s. f. boală psihică manifestată prin lipsă de logică în gândire, idei delirante fixe, susceptibilitate și orgoliu exagerat, neîncredere, falsitate a judecății. (<>paranoïa, gr. paranoia, nebunie)

Deci nu, nu sunt "paranoia". Pot fi daca vreti doar paranoica, desi nici aia nu sunt.

Boala psihica - nu dau semne momentan

Lipsa de logica in gandire - recunosc, am o oarecare logica mai ciudata, dar macar este prezenta.

Orgoliu exagerat - punct ochit, punct lovit. Imi sta in caracter, n-am ce-i face.

Neincredere - as numi-o mai degraba precautie. Nu sunt genul de persoana care sa creada in orice si oricine, fara a avea o anumita siguranta ca se merita.

Revenind. Nu sunt paranoica, ci doar atenta la detalii.

E gresit? Probabil. Probabil n-ar trebui sa dau o asa mare importanta detaliilor "nesemnificative".... sau poate fac bine ca le iau in considerare!

Aveti idee cate lucruri ascund oamenii din jurul vostru fara sa va dati seama? Nu. Pentru ca nu sunteti atenti la detalii, la micile dar semnificativele gesturi ce dupa parerea voastra doar umpla decorul. E gresit.

Sunteti obisnuiti sa priviti doar lucrurile evidente,mari si uneori si pe alea le neglijati.

Credeti in cuvinte si in povesti, dar uitati sa priviti si din alte unghiuri. Va multumiti cu simpla iluzie "Are incredere in mine!Ma iubeste!" fara sa incercati sa vedeti daca ceea ce spune este si adevarat!

Vi s-a intamplat vreodata sa stati in fata unui om pe care l-ati cunoscut recent si va povesteste marea lui drama, o boala pe care o are, un esec in dragoste si sa observati mai mult decat cuvintele rostite? Sa observati cum are o privire fixa, nuda, neteda, fara absolut nicio expresie faciala de tristete si cum isi freaca mainile usor transpirate, inghintand in sec, cu o voce usor joasa ?...Nu.

Deseori nici cuvintele nu le mai luati in considerare caci picati in magia lor ce va dau o singura emotie (cea dorinta si de interlocutor) - mila.

De obicei e un singur gand ce-ti trece prin cap .

"Nu ma minte. De ce m-ar minti?" Raspuns: Pentru ca poate :)

Adesea nici nu e nevoie sa te uiti atent la detalii, e nevoie doar sa gandesti :) Nu pare prea complicat, nu?

Daca pui putin lucrurile cap la cap, realizezi ca nu au logica, nu se leaga.

Cel mai oribil e atunci cand vezi ca si persoanele dragi,de la care nu te asteptai, te mint. Si te mint de la cele mai banale si marunte lucruri pana la lucruri intr-adevar serioase.

Dezamagitor.

Si acum intervin eu. Cum imi puteti cere sa las aceste aspecte la o parte, vazand cine e in jurul meu?

Este adevarat, am fost naiva. Am fost fraiera pentru ca am trecut cu vederea peste multe si m-am prefacut ca nu stiu de existenta lor..

Dar doar pentru ca nu am aratat-o, nu inseamna ca nu stiam adevarul...

Watch your back. 'Cause nobody else will!

Timpul

Nu cred ca il poate intelge nimeni. Sau cel putin stiu sigur ca nu fac parte din categoria oamenilor ce reusesc sa il inteleaga.

In ultima perioada, respectiv ultimele 2-3 saptamani, s-au intamplat atatea lucruri ce au trecut extrem de repede pe langa mine de nici nu le-am simtit. Nu stiu cand s-au intamplat.

Am intrat in 2011, 2010 nu stiu cand a trecut. Vacanta de iarna s-a terminat uimitor de repede, m-am despartit de Tudor, au aparut personaje noi in peisaj din senin, am avut parte de experiente noi pe care probabil nici n-am reusit sa le inteleg la adevarata lor esenta, tezele aproape ca s-au terminat si ele, deja intru in semestrul al 2lea.... Cand s-au intamplat toate astea? Habar n-am.

Starile se schimba si ele exagerat de repede. De la o melancolie neinteleasa, trec rapid la o fericire molipsitoare. Optimismul se transforma in pesimism si inapoi in optimism.

Am momente in care duc lipsa totala de inspiratie si creativitate. De aceea nici n-am mai scris in ultima vreme.

In schimb stiu un lucru! Cand sunt fericita, sunt fericita! Si naibii...am si de ce! :)

In ultima perioada am simtit o nevoie nebuneasca de a ma exprima, de a ma descarca, dar n-am stiut cum . Am prea multe ganduri , prea multe stari straine, pe care nici eu nu reusesc sa le inteleg. Si ma sperie ca asta e doar inceputul. Iar daca eu nu stiu ce simt, cum v-as putea explica voua? :)

Am momente in care vreau ca timpul sa se opreasca. Sa ma pot analiza. Pe mine, cat si situatiile in care ma aflu. Sa imi dau seama ce e de facut.

Lucrurile au luat-o probabil putin razna, dar imi place :)

Traiesc din ce in ce mai profund, orice stare este intensificata de cate o atingere, un gest, un sunet... iar eu ma las purtata de val!

What if..

Playing games? You know I'm good at it.

Acting? My favorite!

Feelings hurt? Yeah, yours.

My question? What if I was never yours....? :)