Viata e parsiva. Ti-o trage fix atunci cand te astepti mai putin! Stiu asta si cred ca o simtim cu totii pe pielea noastra la un moment dat... Insa trebuie sa invatam sa trecem peste, cu zambetul pe buze.
Stiu, e greu, dar este de asemenea necesar!
Trebuie sa invatam sa zambim cand sunt nori intunecati afara si da sa ploua;
Trebuie sa invatam sa radem cand lumea mai are putin si se prabuseste;
Trebuie sa invatam sa privim partea plina a paharului;
Trebuie sa invatam sa multumim celor ce ne ajuta.
Sunt de parere ca suntem 65% de vina in drama pe care o traim.
35% ne-o face viata, restul depinde de noi; Prin modul in care percepem problema, prin modul in care o abordam si cum incercam sa o rezolvam.
De obicei avem tendinta de a vorbi cu cineva, pentru a ne ajuta, insa deseori ajungem sa ne descarcam in mod inconstient (probabil) pe acea persoana si evident ne certam si cu ea. Si brusc, problema s-a transformat intr-una de dubla dificultate.
Si ce e cel mai urat, e cand o facem cuiva de care chiar ne pasa. Ajungem sa ranim persoanele la care tinem. Din cauza tensiunii, nerviilor si a atitudinii noastre incontrolabile, imprastiem cuvinte negandite, anapoda si la voia sortii si asteptam sa fim intelesi si sprijiniti.
Viata nu e ca un joc. Nu e ca si cum ai avea un buton de "replay" daca o dai in bara sa incerci din nou. Da, ar fi frumos, dar din pacate nu exista. Intr-un joc iti risti una dintre cele 98993476932746... de vieti; In viata reala o data ce ai gresit, iti risti prietenia cu cineva, relatia, increderea, comunicarea cu cineva, s.a.m.d.
E adevarat, in viata fara risc nu poti sa treci. Insa acel risc trebuie intr-o oarecare masura, gandit.
E adevarat, in viata gresesti. Esti om, e normal. Insa de cate ori v-ati gandit inainte de a face ceva, daca e o greseala sau nu? Daca veti rani pe cineva sau nu?
Si este de asemenea adevarat ca uitam sa spunem "imi pare rau..."
