Era o dimineata de toamna. Soarele rasarea lasand un rosiatic vioi pe cer. Noi doi stateam intinsi in mijlocul strazii pustii pe un covor de frunze. O adiere usoara imi mangaia obrazul stang ud de la lacrimi. Ma priveai atent si-mi zambeai. Stiai ca nu sunt lacrimi de tristete. Tinandu-ma strans de mana mi-ai soptit delicat la urecehe:
- Mi-a fost dor de tine... Buzele tale mi-au atins crestetul capului, iar eu m-am infasurat la pieptul tau. Un sarut atat de banal, dar in acelasi timp foarte puternic mi-a provocat mintea la un alt joc. Adoram jocurile, adoram pasiunea cu care te jucai, adoram faptul ca intrai in categoria "nu" si totusi eu te priveam cu "ba da"
Cerul se innora usor, iar tu ma strangeai din ce in ce mai tare la pieptul tau, ferindu-ma de briza rece de dimineata. O usoara ploaie incepu. Picaturile deveneau din ce in ce mai dese si mai mari. Ne-am ascuns sub un copac ranjind ca doi copii. Te-am luat de mana si ti-am spus
- Danseaza cu mine!
Probabil pe moment m-ai crezut nebuna :) Dar iti placea nebunia mea, era indrazneata, insa nu deranjatoare. Te scotea putin din ideea de "obisnuit", de banal. M-am aventurat intr-un dans pe o ploaie furtunoasa, cu un vant puternic, dar placut momentului, impreuna cu tine. Aveam incredere, ma simteam in siguranta. Tineam ochii inchisi si fredonam incet o melodie. Iti simteam respiratia greoaie apropiindu-se incet de mine. Te simteam. Mainile tale imi inveleau corpul si emanau caldura necesara pentru a ne fi bine.
- La ce te gandesti? am intrerupt eu momentul.
- La ultimele zile....
- De ce? S-a intamplat ceva special?
- Nu. Rutina zilnica.
- Pai si atunci? De ce-ti sta capul la ele? am intrebat eu nedumerita...
- Am realizat anumite lucruri..
- Cum ar fi?
Ai deschis ochii si m-ai privit profund in ochi
- M-am indragostit de tine.
Atunci m-am oprit din dans. Eu, muzica, ploaia, gravitatia, timpul... totul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu