luni, 11 iulie 2016

Ziua în care (cică) am devenit adult

7.07.2016 - ziua în care am depășit pragul adolescenței și am devenit adult. Nu, n-am făcut 18 ani, ci 21, însă până acum am preferat să mă consider un mic adulțel. Acum, cică sunt adult din toate perspectivele. Ha,ha, vezi să nu. Încă sunt la fel de amețită uneori și cu capul în nori și nu mă grăbesc prea tare să-mi revin. Îmi place să mă copilăresc din când în când și sunt convinsă că și la 45 de ani voi alerga ca un copil atunci când voi vedea un leagăn. :) 

Cu toate că am avut multe alte aniversări pline de suprize și momente speciale, această aniversare le-a întrecut pe toate! Nu cred că voi uita vreodată această zi. N-am primit cadouri multe sau vreo petrecere cu sute de invitați... Au fost cca. 15 oameni, însă au fost cei ce trebuiau să fie acolo și când spun asta mă refer la familie și la prietenii apropiați. 

Acum o săptămână m-a încercat un dor teribil de casă, iar acest dor m-a determinat să mă urc în primul avion către România. Am așteptat cu nerăbdare să treacă săptămâna și orele de serviciu ca să se facă Vineri și să mă văd în avion. Cu o zi înainte de a pleca, Andrei mi-a pregătit o surpriză și m-a dus la cel mai frumos restaurant din Londra, unde am mâncat și am băut o sticlă de vin în timp ce priveam minunatul oraș, de sus, de la înălțime. A fost de-a dreptul superb! 

A doua zi m-am trezit dornică să-mi fac bagajul și peste câteva ore (mai exact, la 3 dimineața) am ajuns în locul unde mă simțeam cea mai fericită, liniștită și împlinită: acasă. A fost cel mai frumos weekend pe care l-am petrecut în ultimele luni și mi-a fost îngrozitor de greu să plec. Evident că mi-am pierdut cartela de România și n-am fost deloc conectată la internet sau orice alt mediu de comunicare, însă cred că a fost mai bine așa. Am reușit să mă conectez mai mult cu oamenii care mă înconjurau, decât cu necunoscuții de pe Facebook. 

A fost un weekend liniștit, dar agitat în același timp. Simplu, dar complex. Puternic emoțional, dar plăcut sufletului. Un weekend în care m-am simțit iubită și am iubit înapoi. Un weekend în care am râs alături de familia mea și am depănat amintiri alături de prietenii mei. Un weekend cu o vreme impecabilă, caldă și primitoare. Un weekend ce m-a determinat să realizez cât de norocoasă pot să fiu să am astfel de oameni în viața mea!

Plecarea a fost cea mai grea pentru că m-au condus toți la aeroport și mi-am luat rămas-bun de la toți, pe rând... Am simțit fiecare particulă din mine cum zbiera: vreau să rămân aici! Am simțit fiecare vibrație din aer, fiecare îmbrățișare caldă, fiecare cuvânt motivațional ce-mi făcea pielea de găină și da, recunosc, m-au înăbușit lacrimile. M-am simțit ca-n ziua în care am plecat pentru prima dată către Anglia, doar că nu mai eram speriată, ci doar tristă. 
Tristă că îmi doream să mai stau cu ei, să mai râdem, să mai povestim.
Tristă pentru că îmi doream ca acest weekend să fi durat mai mult. 
Tristă pentru că deja mi se făcuse dor... 

vineri, 1 iulie 2016

Sunt momente în care mi se face dor

...să-mi hrănesc curiozitatea
...să retrăiesc
...să ascult
...să mă îmbăt cu povești


duminică, 19 iunie 2016

Adio...?

De ceva timp încoace, mă tot gândesc să-mi închid blogul. Nu-i mai văd sensul. Cu toate că aici s-a strâns un carusel de amintiri, trăiri și emoții, am încetat să mai scriu așa cum o făceam înainte și practic, scriu în zadar. Mi-am citit unele postări mai vechi și am rămas surprinsă de câtă imaginație aveam cândva. Cred că acesta este unul dintre lucrurile pe care cu cât înaintezi în vârstă, ajungi să le pierzi... Imaginația, inspirația, creativitatea, toate se duc ușor, ușor. Poate e greșit. Poate ar trebui să ne ținem strâns de ele ca să reușim să mai evadăm din când în când din viața cotidiană și monotonă. 

Pentru moment, îmi voi salva toate postările doar de dragul de a mai râde puțin de mine din când în când, de a-mi aminti de vremurile când eram o copilă și îmi exprimam opiniile și îmi voi lua rămas bun. A fost o experiență faină și trebuie să recunosc, am făcut-o cu drag!


miercuri, 8 iunie 2016

Happy, happy, joy, joy!

Bună dimineața!

Astăzi m-am trezit cu o stare incredibil de bună (probabil datorită somnului pe care l-am avut aseară, profund și odihnitor) și cu toate că sunt în mijlocul sesiunii și mă mai așteaptă încă trei examene, am o energie molipsitoare! 

N-am timp de pierdut, pentru că trebuie să mă pregătesc pentru examene, însă sunt prea entuziasmată de ce se v-a întâmpla dupa ce termin sesiunea! Pe data de 23 Iunie încep primul meu internship în Anglia, la Vodafone! Sunt extrem de fericită că am trecut peste toate provocările procesului de recrutare și am fost una dintre cei 12 candidați ce au fost acceptați! Cu nerușinare spun că sunt mândră de mine! :) 

Singurul lucru ce mă întristează este că voi veni în România abia în Septembrie și am descoperit că într-adevăr, ce nu poți avea, te determină să îți dorești și mai mult să-l obții! Mi s-a făcut un dor incredibil de casă, de familie, de prieteni și abia aștept să îi revăd pe toți. Pe de altă parte, mă așteaptă o nouă experiență, plină de surprize și oameni noi și aștept cu nerăbdare să văd ce alte aventuri se vor așeza pe drumul meu!



marți, 24 mai 2016

Zboară cu încredere

Pe zi ce trece realizez din ce in ce mai mult că totul se întâmplă cu un motiv. Este incredibil cât de frumos se pot așeza lucrurile atunci când le privești din unghiul potrivit. Acum aproape doi ani de zile, plângeam in hohote că nu voiam să părăsesc România, să plec de lângă familie, să mă desprind de prietenii de acolo și să îmbrățișez un nou stil de viață. Îmi era teamă. Îmi era teamă de necunoscut, de nou, de faptul că voi rămâne singură și nu mă voi descurca. 

Acum, după doi ani, după ce mi-am potolit frica și am înțeles că lucrurile nu sunt atât de complicate, pot spune că iubesc locul acesta sau mai degrabă, iubesc sentimentul pe care mi-l trezește. Ador starea de independență, sentimentul că sunt pe cont propriu, gândul că trebuie să mă descurc de una singură. Și nu, greșesc, nu sunt singură. Aici am întâlnit o varietate de oameni minunați, din diverse colțuri ale lumii, cu mentalități diferite, cu experiențe demne de povestit, cu povești impresionante și cu suflete imense și primitoare. Am întâlnit oameni frumoși. Am întâlnit profesori cărora le pasă dacă vii sau nu la cursurile lor, profesori care vor să te ajute să înțelegi, profesori care îți oferă sprijinul lor oricând, la orice oră. Aici l-am întâlnit pe Andrei, iubitul meu. Omul care m-a ajutat să fac primii pași și m-a ajutat să mă ridic și să merg mai departe. Omul care m-a hrănit timp de jumătate de an, până când s-a gândit că și-ar face și lui un bine dacă m-ar învăța să gătesc. Omul care m-a făcut să râd atunci când aveam nevoie, omul care m-a ascultat atunci când voiam să mă descarc, omul care și-a dat seama cât de ciudată pot fi uneori și a îmbrățișat această latură a mea. Omul care, ulterior, a devenit una dintre cele mai importante persoane din viața mea și căruia m-am deschis și desfășurat în orice mod posibil. Omul căruia, acum, îi mulțumesc pentru tot și pentru faptul că m-a sprijinit atunci când aveam nevoie. 

Aici m-am întâlnit pe mine. Această experiență m-a făcut să realizez că atâta timp cât refuzi să ieși de sub carapace, din zona ta de confort, din locușorul pe care l-ai construit de mic copil ce-ți oferă siguranța necesară, nu vei ajunge nicăieri. Nu vei progresa, nu vei înțelege cu adevărat care-ți sunt nevoile, calitățile, slăbiciunile. Atâta timp cât nu-ți oferi șansa să te descoperi, nu te vei regăsi. Această experiență m-a determinat să-mi dau seamă că pot avea și singură grijă de locul în care stau, că pot să spăl, să gătesc, să calc și să și învăț în aceeași zi, că pot să munesc îndeajuns de mult încât să obțin note mari la una dintre cele mai bune facultăți din Anglia, că pot să obțin, pe cont propriu, un loc de muncă într-o companie mare, că am capacitatea de a înțelege mai multe concepte decât credeam, că sunt mai sociabilă și deschisă decât mă știam, că mă pot descurca în locuri străine fără probleme, ș.a.m.d.. Nu spun că soluția ca să te găsești este să pleci într-un alt colț al lumii și să vezi care-ți sunt limitele. Spun că dacă vrei cu adevărat să te folosești de tot potențialul pe care îl ai, descoperă-te! Ieși din globul în care ți-ai făcut culcușul și du-te și explorează-te! Încearcă lucruri noi, visează mai sus, muncește mai mult, pune-ți targeturi și luptă să ajungi acolo! Nu-ți fie frică pentru că frica îți subțiază glasul, îți inhibă puterea, îți deteriorează motivația ce strigă din interiorul tău. Lasă-ți visele să circule prin vene și ascultă-ți inima cum pompează! Du-te și zboară! Dezbracă-te de griji și aruncă-te în valurile vieții pentru că la un moment dat totul va căpăta sens... Totul...